Caruz saluta desconspirarea comerciantilor de carne stricata

caruz ghe 2

*patronul Complexului de porci din Braila, Gheorghe Caruz, spera ca actiunile DIICOT de azi sa-i sperie pe oamenii de afaceri care fac bani din punerea in circulatie  a carnii alterate

Patronul Complexului de porci din Braila, Gheorghe Caruz, saluta actiunile in forta desfasurate astazi de procurorii  Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, impreuna cu Directia de Combatere a Criminalitatii Organizate și Directia Generale   Anticoruptie, pentru destructurarea a doua grupuri infractionale organizate, specializate in infractiuni de evaziune fiscala, spalare de bani, punere in circulatie de produse alterate si trafic de influenta.

Mai exact, este vorba de circa 80 de persoane suspectate ca, prin intermediul unor societati comerciale din România achizitionau in principal carne si oua din state membre UE fara plata TVA, dupa care marfa era vânduta catre beneficiarul final prin adaugarea TVA. De asemenea, exista suspiciuni de punere in circulatie de produse alterate, care erau trimise catre abatoare pentru a fi procesate si amestecate cu alte produse care ulterior au fost puse in consum.

Caruz spera ca aceste actiuni vor constitui un exemplu pentru cei care se ocupa cu astfel de activitati ilegale si ii va descuraja sa continue pe aceeasi linie. Omul de afaceri brailean ne-a explicat cum actioneaza acesti infractori, care, spune el, prin activitatea lor infractionala, afecteaza grav nu doar economia nationala, ci si sanatatea populatiei.

)

Posibilul motiv al sinucigasului din Movila Miresii: a accesat diverse site-uri si a aflat ca are de platit o suma mare

IMG_20140312_155057

Patronul barbatului din Movila Miresii care s-a spazurat astazi, impreuna cu fiul sau de numai 4 ani, ne-a declarat ca in biletul de adio, acesta si-ar fi explicat gestul prin faptul ca a intrat pe internet pe diverse site-uri despre care a crezut ca sunt gratuite, dupa care a fost anuntat on-line ca are de platit o suma mare. Disperat ca nu are cum sa plateasca acei bani si ca familia va afla de ceea ce a facut, omul si-ar fi pus capat zilelor.

“Se pare ca este un bilet de adio lasat, in care spune si cauzele pentru care a facut acest gest. Ar fi intrat pe un site, unde ar fi primit avertisment ca ar lua amenda, nu stiu exact… si acesta ar fi fost motivul, scrie el, pentru care a ajuns la acest gest”

Intrebat de ce si-ar fi omorat si copilul, daca problema era legata de suma pe care ar fi avut-o de platit pentru accesarea unor site-uri, barbatul a spus: “Nu spune nimic de copil, doar a lasat scris ca aceasta ar fi cauza”.

 

Barbat gasit spanzurat, impreuna cu baietelul sau de numai 4 ani

*cei doi au fost gasiti de alti doi copii ai familiei, de 13 si 14 ani, cand au venit de la scoala

 

Tragedie in comuna  Movila Miresii. Un barbat de 37 de ani, precum si  baietelul sau de numai 4 ani, au fost descoperiti spanzurati de o grinda, de catre baietii mai mici ai familiei. Cei doi copii, in varsta de 13 si 14 ani, au venit in aceasta dupa-amiaza de la scoala, impreuna cu un coleg de clasa, iar cand au intrat in casa, si-au vazut tatal, pe Marcel Datcu, atarnand de o grinda, tinand in brate mezinul familiei, care avea si el un lat strans in jurul gatului. Micutii s-au speriat si au alergat la un vecin caruia i-au spus ce se intampla la ei acasa. Omul a venit intr-un suflet si cand a vazut cadavrele a sunat la politie.

Sotia barbatului, anuntata de vecini, a venit de la serviciu si cand  a aflat ce s-a intamplat, a fost la un pas de lesin. Nici femeia si nici cunoscutii nu inteleg ce s-a intamplat cu barbatul care a fost capabil de un asemenea gest.

Oamenii povestesc ca Marcel Datcu era  muncitor si gospodar, ca isi iubea copiii, nu bea si nici nu avea discutii cu sotia. Ei spun ca ambii soti munceau la o fabrica de branza din localitate si, pentru a avea grija de copii, lucrau in ture diferite. Fiindca aveau salarii bunicele, cei doi se gospodareau bine cu banii si nu aveau grija ca nu au ce pune copiilor pe masa. Si femeia, dar si sotul sau, mai fusesera casatoriti, iar in aceasta casnicie, ea venise cu doi copii, un baiat si o fata, el, cu un baiat, si aveau impreuna si baietelul care implinise de curand 4 ani.

Vecinii spun ca barbatul isi iubea toti copii, dar cel mic era febletea lui si astazi, la pranz, il luase de la gradinita, dupa care venisera impreuna acasa. Pe drum, ei s-au intalnit cu o vecina cu care omul a schimbat cateva cuvinte, iar aceasta spune ca el a vorbit absolut normal.

Nimeni nu intelege ce s-a putut intampla dupa ce barbatul a intrat in casa, impreuna cu micutul. Cateva ore mai tarziu, ceilalti doi copii  ai familiei si-au gasit parintele vanat, agatat de grinda, alaturi de cadavrul fratiorului lor, pe care barbatul il tinea strans in brate.

Unul dintre vecinii care a intrat in casa, inainte de sosirea politistilor, ne-a spus ca a vazut ca cei doi atarnau, cu sfori diferite, de acelasi cui si se declara surprins ca acesta a rezistat la greutatea lor. „Poate ca daca ar fi cedat cuiul ala, ei s-ar fi prabusit la podea inainte sa moara si poate el s-ar fi razgandit si acum ar fi fost amandoi in viata…”, declara sateanul.

Tatal sinucigasului, venit dintr-o comuna vecina, era socat astazi si ne-a declarat ca nu-i vine sa creada ca fiul sau si-a luat nu numai viata sa, ci si pe cea a fiului de numai 4 ani, un suflet nevinovat. El sustine ca familia nu avea probleme cu banii, ca sotii se intelegeau bine si omul nu avea nici probleme cu bautura, ca sa fi facut acest gest la betie. In plus, sateanul ne-a spus ca ar exista un bilet de adio lasat de fiul sau, insa ca acesta ar fi fost luat de politisti inainte ca familia sa apuce sa il citeasca.

Fiica cea mare a familiei, o adolescenta care studiaza la un liceu din Braila, a venit si ea acasa in aceasta dupa-amiaza si a avut nevoie sa fie sustinuta, pentru a putea intra in curtea casei unde se aflau cele doua cadavre.

Politistii au demarat cercetarile in acest caz, pentru a stabili cu exactitate ce s-a intamplat in casa familei Datcu. Ei nu exclud posibilitatea ca barbatul sa-si fi omorat intai copilul de 4 ani si abia apoi sa-si fi dat si el drumul in lat, cu trupul fiului sau mort in brate.

)

Mija s-a intors la CJ. Si nu are de gand sa (mai) plece

mija florin2

Vicepresedintele Consiliului Judetean Braila, Florin Mija s-a intors in aceasta saptamana la serviciu, dupa cateva zile in care a lipsit, fiind in concediu medical. El a fost extrem de rezervat in a comenta zvonurile cu privire la posibila sa retragere din functie, aparute pe “piata” in ultimele zile si ne-a declarat scurt: “Am fost internat in spital, in concediu medical si acum am revenit la birou. Nu e vorba de nicio retragere, au fost doar niste zvonuri alimentate de unii”, refuzand orice alte comentarii pe aceasta tema.

Potrivit unor surse din interiorul CJ, care au preferat anonimatul, Mija a fost foarte afectat de zecile de telefoane pe care le-a primit la finele saptamanii trecute cand, de pe patul de spital, din Bucuresti, unde facea tratament, a trebuit sa raspunda celor care il intrebau daca are de gand sa se mai intoarca la serviciu sau renunta la functia sa. Mai mult, acesta a fost deranjat in special de cei care credeau ca si-a luat concediu medical “de forma” si erau dornici sa discute cu el despre politica si jocuri de culise in administratie, in conditiile in care el chiar avea probleme serioase de sanatate. In orice caz, Mija a fost surprins sa afle din atatea “surse”, despre propria persoana, ca se va retrage din functie si ca deja au inceput sa se faca manevre, legat de posibilii sai inlocuitori.

Aceleasi surse spun ca ieri, cand a revenit la serviciu, vicele a avut o discutie de mai bine de o ora cu presedintele Consiliului Judetean, Gheorghe Bunea Stancu, cu care a vorbit, printre altele, si despre acest subiect si caruia i-a dat asigurari ca nu are niciun gand sa se retraga din functie.

Nu s-au platit toate contributiile sociale pentru profesorii braileni

catalin stanica

*reprezentantii Inspectoratului Scolar spun ca s-au achitat peste 90% din contributiile la sanatate, pensii si somaj, dar nu sunt inca bani pentru a se plati toata suma

 

Angajatii din sistemul de invatamant brailan si-au luat salariile in data de 10 martie, asa cum se intampla in mod obisnuit, insa contributiile la bugetul de stat aferente acestor salarii nu au fost achitate inca pentru toate cadrele didactice. Asa cum anuntam in urma cu cateva zile, din cauza impartirii bugetului pe anul in curs la modul strict matematic, in patru parti egale, aferente celor patru trimestre – desi cheltuielile cu salariile nu sunt egale, in cele patru trimestre -, in aceasta luna, sume alocata nu a fost suficienta pentru plata integrala a salariilor – insemnand atat sumele pe care le primesc in cont profesorii, cat si asigurarile sociale aferente. Ca atare, Inspectoratul Scolar, in colaborare cu  Sindicatul Invatamantului brailean si Directia Generala a Finantelor Publice au facut demersuri la Ministerul Finantelor, pentru a se aproba un transfer de fonduri, din bugetul trimestrului IV, in trimestrul I. Desi reprezentantii invatamantului local sperau ca raspunsul de la Bucuresti sa vina pana in ziua de salariu, astfel incat sa se poata acoperi necesarul, acest lucru nu s-a intamplat. Ca atare, astazi, 11 martie, mai exista cadre didactice carora nu li s-au achitat integral contributiile la bugetul de stat.

Inspectorul scolar general adjunct al judetului, Catalin Stanica, ne-a asigurat ca acest lucru nu reprezinta deocamdata o problema, dat fiindca ca potrivit legii, contributiile la stat pot fi achitate pana la mijlocul lunii aprilie – timp suficient, crede Stanica, pentru a obtine acordul ministerului si a face transferul de bani. In plus, dupa cum am fost informati, au fost achitate peste 90% din sumele respective, astfel incat mare parte dintre angajatii din sistem au platit deja totul, la zi. Pe de alta, parte, dupa cum ni s-a precizat la Inspectoratul Scolar, cele mai multe dintre problemele de acest tip sunt in municipiu, unde doar circa 10 unitati de invatamant au avut bani pentru a achita integral contributiile profesorilor, invatatorilor si educatorilor.

 

Varujan Vosganian isi lanseaza maine o carte la Braila

varujan

Miercuri, 12 martie, la ora 17.00, la Biblioteca Judeteana “Panait Istrati” din Braila va vea loc lansarea volumului ”Jocul celor o suta de frunze si alte povestiri”, semnat de Varujan Vosganian.

Invitatii gazdelor vor fi prof. Evelina Dumitrascu, prof. Dumitru Anghel si conf. univ. dr. Zamfir Balan, care vor face scurte prezentari ale cartii amintite.

Liberalul Varujan Vosganian, fost Ministru al Economiei, este presedinte al Uniunii Armenilor din Romania si prim-vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor. El a scris trei volume de poezie – “Samanul albastru” (1994), “Ochiul cel alb al reginei” (2001), “Iisus cu o mie de brate” (2005), precum si volumul de nuvele “Statuia comandorului” (1994).

Romanul “Cartea soaptelor” a fost distins cu numeroase premii in tara si strainatate,  fiind declarat bestsellerul anului 2013 in Armenia. De asemenea, pentru romanul amintit – considerat de critica “o epopee a secolului XX, ce prezinta identitatea poporului armean”- ,  Vosganian este propus anul acesta de catre Uniunea Scriitorilor din Romania la premiul Nobel pentru literatura.

Si profesorii copiaza, nu-i asa?

concurs1

Daca pana acum ne obisnuisem cu elevi care copiaza, sau in cel mai rau caz, cu profesori care incearca sa scoata un amarat de 5 sau 6 la vreun concurs, mai nou, se pare ca si profesorii care lucreaza cu olimpici se dedau la copiat. Mai exact, desi sunt alesi pe spranceana, fiind considerati cei mai buni dintre cei buni, unii profesori nu sunt capabili sa conceapa niste subiecte de olimpiada pentru faza judeteana si prefera sa copieze subiectele date in anii trecuti, in alte judete. Si spre rusinea lor, astfel de profesori au fost descoperiti chiar de unul dintre elevii olimpici – mai exact, de o eleva din clasa a XI-a, de la Colegiul National “Gh. Munteanu Murgoci” din Braila, care i-a dat de gol pe cei care au intocmit subiectele pentru faza judeteana a olimpiadei de logica.

Eleva care a prins profesorii cu copiatul, Ramona Glavan, participa de 3 ani la olimpiada de profil si este pasionata de logica. Atat de pasionata, incat simplul fapt ca a obtinut “doar” 85,5 puncte – clasandu-se totusi, in top – a marcat-o. Iar cand, cateva zile dupa olimpiada care a avut loc pe 1 martie, a gasit intamplator, pe internet, problemele pe care le-a rezolvat ea si a vazut ca erau, cuvant cu cuvant,  subiectele date la concursul similar din Bucuresti, din anul 2010, a avut un soc. Adolescenta s-a gandit  ca asa cum ea a dat peste aceste subiecte dupa olimpiada, alti elevi ar fi putut sa aiba norocul sa le gaseasca pe net inainte de concursul din acest an, sa le rezolve si apoi sa fie avantajati de acest lucru. Eleva spune ca asa cum ea cauta permanent, pe orice cale, inclusiv pe internet,  probleme si subiecte de examen, pentru a le rezolva si a se pregati cat mai bine, este posibil ca si altii sa faca acest lucru, iar daca au gasit subiectele la timp –adica inainte de faza judeteana a olimpiadei din acest an – au avut un avantaj, fata de ceilalti elevi. Nemultumita de situatie, fata a facut contestatie si crede ca ar fi corect ca Inspectoratul Scolar sa organizeze un nou concurs, de aceasta data, cu subiecte noi, nefolosite de altii, in anii trecuti.

Profesorii catre care eleva se uita pana acum cu respect si pe care ii considera modele de corectitudine considera insa ca problema nu-i atat de grava pe cat pare. Inspectorul de specialitate, Alina Vlad, banuieste ca fata face atata caz pentru ca este suparata ca n-a obtinut rezultate mai bune. Vlad admite ca subiectele sunt aceleasi cu cele date in Bucuresti, in 2010, insa sustine ca a fost un caz nefericit, pentru care nu este vinovat nimeni din Braila si, la o adica, avantajul este discutabil, fiindca orice putea sa gaseasca subiectele pe internet si sa le rezolve.

In orice caz, spune Vlad, ISJ Braila a decis sa faca schimb de subiecte cu ISJ Caras Severin, tocmai ca sa nu existe suspiciuni asupra corectitudinii testarii de la faza judeteana a olimpiadei. Ca atare, comisia din Braila a vazut care sunt subiectele abia in dimineata zilei in care se tinea concursul. Cum niciunul dintre profesori nu si-a dat seama ca sunt subiecte identice cu cele date in urma cu 4 ani in Bucuresti, totul s-a desfasurat in continuare normal.

Culmea este ca inspectorul de specialitate din Caras Severin, acuzat ca a “livrat” subiecte plagiate, neaga ca s-ar fi stabilit un asemenea schimb si sustine ca a fost rugat de colega sa din Braila, care este “mai noua”, sa o ajute doar cu niste modele pe care sa le foloseasca, orientativ, in conceperea subiectelor proprii.

Conducerea Inspectoratului Scolar Braila continua verificarile, pentru a stabili cine a gresit in acest caz, insa nu considera problema atat de grava, incat sa refaca acest concurs, la nivel de judet.

)

Stancu: Cei din Palatul Agriculturii au noroc ca nu sunt in subordinea mea!

palatul agriculturii1

*presedintele  CJ Braila, Gheorghe Bunea Stancu, este nemultumit de modul in care este administrat Palatul Agriculturii

 

Presedintele Consiliului Judetean Braila, Gheorghe Bunea Stancu, sustine ca a fost intrebat recent de “organele statului” despre ce se intampla cu Palatul Agriculturii, care la exterior, se darama pe zi ce trece, iar in interior risca sa ramana fara apa, gaze si curent electric, din cauza unor datorii de zeci de mii de lei la utilitati. Mai exact, este vorba despre datorii de 24.000 lei catre furnizorii de apa si gaze naturale si circa 18.000 lei catre furnizorul de energie electrica, la care se adauga restante de 570.000 lei catre bugetul de stat. Toate aceste datorii figureaza in contul “Casei Agronomului”, institutie care a fost infiintata special pentru a se ocupa de administrarea cladirii in care se afla 10 organizatii profesionale cu profil agricol.

Seful CJ, care ar fi urmat sa preia in subordinea sa Directia Agricola si implicit, Palatul Agriculturii, daca s-ar fi facut descentralizarea, asa cum era planuit, incepand cu 1 ianuarie 2014, spune ca a urmarit ce se intampla in acest imobil si nu este la prima interventie publica in care critica modul in care el a fost folosit in ultimii ani.

Stancu a explicat ca, mai nou, au venit la el reprezentantii mai multor institutii care isi au sediul acolo, pentru a-l instiinta despre lucruri grave care se intampla, din punct de vedere financiar si nu numai. Mai exact, ar fi vorba, printre altele, despre disparitia catorva sute de mii de lei din conturile Casei Agronomului, despre blocarea solicitarii facute de directorul acesteia, pentru un audit din partea Corpului de Control al Ministrului Agriculturii, dar si despre o foarte proasta administrare a cladirii de catre acelasi director, Cristian Ancuta.

Ca atare, a decarat seful CJ, a anuntat si el mai departe institutiile statului abilitate sa se ocupe de astfel de lucruri:

 
)

Biciclist lovit de o masina

bicicleta1

Un biciclist in varsta de 72 de ani a fost lovit astazi de o masina in cartierul Viziru, din municipiu. S-a intamplat dis de dimineata, cand batranul, care venea de pe o strada laturalnica, pe bicicleta, s-a aventurat in intersectie fara sa se asigure. El i-a iesit in fata unui sofer care circula regulamentar, iar acesta a franat brusc, insa tot n-a reusit sa-l evite. Biciclistul a fost lovit in plin si a cazut pe sosea, unde a ramas lat, iar un trecator a sunat imediat la 112. Victima a fost preluata de o ambulanta, care a transportat-o la spital. Batranul s-a  ales doar cu cateva leziuni minore, insa martorii spun ca a avut noroc, fiindca daca masina ar fi avut viteza, cele cateva secunde de neatentie l-ar fi putut costa viata.

 
)

“Scurt si cuprinzator”, cu presedintele CJ Braila, Gheorghe Bunea Stancu

SCURT SI CUPRINZATOR

Invitatul emisiunii “Scurt si cuprinzator” de astazi este presedintele Consiliului Judetean Braila, Gheorghe Bunea Stancu. Acestea vorbeste, printre altele, despre faptul ca si-a dorit pozitia de guvernator al Regiunii Sud-Est, ne spune ce va face, daca va pierde procesul cu ANI si va avea interdictie sa mai detina functii publice timp de 3 ani si care este concluzia la care a ajuns, legat de relatia cu presa, dupa ani de zile in care a avut conflicte dintre cele mai dure cu diversi ziaristi.

Despre toate acestea si inca multe altele, in format “Scurt si cuprinzator”:

Stancu: Mija are supararea aia cu ANI, dar eu ar trebui sa fiu mai suparat ca el

mija florin1

*este ceea ce spune presedintele CJ Braila, Gheorghe Bunea Stancu, despre vicele sau, Florin Mija

 

In ciuda zvonurilor aparute in ultima perioada in Braila legate de o posibila despartire a presedintelui Consiliului Judetean  Braila, Gheorghe Bunea Stancu, de vicepresedintele sau, Florin Mija ( fie prin demisia acestuia din urma de bunavoie si nesilit de nimeni, fie prin demisia acestuia din urma), deocamdata, ambele parti dezmint cu hotarare aceste zvonuri. Gheorghe Bunea Stancu admite ca exista ceva probleme cu Mija – nu cele de sanatate, ci acelea care au legatura cu Agentia Nationala de Integritate -, insa crede ca daca e s-o spuna pe-aia dreapta, intre ei doi, nu vicele, ci presedintele ar trebui sa fie mai suparat. Stancu este amuzat de faptul ca unii deja fac aranjamente de culise pentru cel care ii va lua locul lui Mija, desi acesta nici nu s-a racit (locul, nu vicele), ba chiar nici nu s-a eliberat. Seful CJ le transmite celor interesati sa-si vada de treaba, fiindca daca se va pune problema instalarii unui nou vicepresedinte, de lucrul acesta se va ocupa el – si nu altii.

Oricum, in buna traditie a cumsecadeniei romanesti, cand despre cel cazut (la pat) vorbesti numai de bine, Stancu l-a laudat maxim pe Mija, a declarat ca a avut o relatie buna si foarte buna cu “dumnealui” (da, la Mija se refera!) si ca nu si-ar dori ca acesta sa paraseasca CJ. Pe de alta parte, spune presedintele CJ, cu talc, “e dreptul fiecaruia sa plece sau sa ramana”. Daca ar fi dupa ce credem noi, am zice ca daca ramane, Mija o sa ajunga sa-si doreasca sa fi plecat…

Iata insa ce parere buna are presedintele CJ Braila despre vicele sau:

Deputatul Nistor il critica pe Ponta la Bucuresti si bate palma cu Stancu, la Braila

marioara nistor3

*presedintele PP-DD Braila Marioara Nistor s-a intalnit in mai multe randuri cu liderul PSD local Gheorghe Bunea Stancu, pentru a discuta despre o colaborare in interes comun, in consiliile locale si in cel judetean

 

Atitudinile politice discordante care au devenit caracteristice Romaniei de azi, cand una se intampla la Bucuresti si cu totul altceva se intampla in teritoriu, se manifesta, mai nou, si la PP-DD. In timp ce dadea publicitatii un comunicat de presa in care il ataca dur pe premierul Victor Ponta (PSD), deputatul PP-DD Marioara Nistor, in calitatea sa de presedinte al organizatiei locale PP-DD, se intalnea cu presedintele PSD Braila, Gheorghe Bunea Stancu si ajungea la o intelegere cu acesta, pe linia colaborarii in plan judetean, in consiliile locale si cel judetean.

Mai concret, in ceea ce priveste situatia politica de la Bucuresti, deputatul Nistor se pozitioneaza clar impotriva Guvernului Ponta 3, dupa cum arata si in comunicatul de presa emis pe data de 5 martie: “PP-DD a votat impotriva noului guvern din ratiuni obiective. Pe de o parte, ne-am declarat in contradictie flagranta cu intrarea UDMR la guvernare, un gest inoportun si incorect pentru milioanele de votanti ai USL. Prezenta UDMR la guvernare alaturi de PDL si contributia sa esentiala la taierea salariilor si a pensiilor, la inchiderea spitalelor si la batjocorirea romanilor, nu se poate uita intr-un timp atat de scurt, iar cooptarea Uniunii alaturi de USD constituie un act intolerabil pentru PP-DD. In aceste conditii, PP-DD ar fi putut fi o alternativa, pentru a ajuta in plan parlamentar ca Romania sa iasa din impasul generat de scandalurile politice interminabile din ultima luna. Am constatat insa ca premierul <<a calcat peste cadavre>> si nu a mai tinut cont de absolut nimic, doar pentru a-si pastra scaunul.

Primul-ministru s-a hazardat cu venirea noilor ministri in Parlament, in conditiile in care stia ca hotararea este contestabila. Consider ca impasul in care se afla Romania din punct de vedere politic va mai continua, iar cei care sufera cu adevarat de pe urma crizei actuale sunt cetatenii nevinovati din aceasta tara”.

Pe de alta parte, insa, tot saptamana trecuta, Marioara Nistor a venit la biroul presedintelui Consiliului Judetean Braila, Gheorghe Bunea Stancu, unde au stabilit bazele viitoarei colaborari. Ba chiar, daca este sa ne luam dupa glumele presedintelui Stancu, s-a discutat mai mult decat atat.

Iata, insa, ce a declarat liderul PSD Braila despre convorbirile sale – fiindca se pare ca au fost mai multe intalniri, nu numai una – din ultima vreme cu Marioara Nistor:

Crima cu sange rece

criminalisti

*este ceea ce cred anchetatorii ca s-a intamplat in cazul femeii al carui cadavru a fost gasit ieri, in apropiere de Albina

 

Politistii braileni sunt mobilizati in aceste zile pentru rezolvarea cazului femeii al carui cadavru a fost gasit duminica dimineata pe camp, intre localitatile Albina si Valea Canepii, plin de noroi si sfasiat de caini. In urma necropsiei facute astazi s-a dovedit ca femeia, in varsta de 55 de ani, a murit ca urmare a multiplelor taieturi la gat si la membre.

Anchetatorii au reusit inca de ieri dupa-amiaza sa o identifice pe victima dupa un tatuaj pe care-l avea pe corp si au stabilit ca aceasta figura in acte ca avand domiciliul in municipiu, la vila uneia dintre fiicele sale, insa, de fapt, nu mai locuia acolo de mult. Desi femeia avea patru copii, niciunul nu mai stia mare lucru despre ea de cativa ani de zile, de cand plecase de acasa, dupa ce s-a casatorit. Si vecinii spun n-au mai vazut-o de mult, iar cand o mai zareau pe strada, parea sa traiasca de azi pe maine, fara un adapost deasupra capului.

Rudele femeii erau suparate, astazi, ca au aflat vestea tragediei de la ziaristi si nu de la politie, iar unul dintre gineri ne-a povestit ca ultima oara a vazut-o pe soacra sa in fata  cimitirului, cu o zi inainte ca trupul acesteia sa fie gasit pe camp.

Politistii, insotiti de jandarmi, s-au intors astazi in locul unde a fost gasit cadavrul si au luat la periat  zona pentru a doua oara, in speranta de a gasi noi indicii care sa-i puna pe urmele ucigasului. Dupa urmele si cantitatea de sange de la fata locului, anchetatorii banuiesc ca femeia a fost ucisa in alta parte si adusa pe camp, unde a fost tarata cateva zeci de metri. Ei inca nu exclud complet varianta unei posibile tentative de viol, inainte ca victima sa fie ucisa, motiv pentru care au si fost prelevate probe biologice, care au fost transmise la un laborator din Bucuresti. In orice caz, necropsia nu a pus in evidenta urme de violenta caracteristice violului.

Botea: Eu mi-am facut capital de imagine intrand in partid, sau partidul si-a facut cu mine?

botea viorel5

*este intrebarea retorica pe care o pune liderul PMP Braila, profesorul Viorel Botea

 

Presedintele filialei Braila a Partidului Miscarea Populara (PMP), Viorel Botea, considera ca daca se discuta despre activitatea sa politica, el, ca persoana, aduce un plus de imagine partidului in care se afla si nu invers. Botea spune ca la momentul la care a inceput sa faca politica era deja un nume in invatamantul brailean, deci calitatea de membru de partid nu i-a adus avantaje profesionale: “Eu, ca profesor, mi-am facut capital politic, sau profesorul Botea  a facut capital politic unde s-a dus? Cand m-am bagat in politica, eu zic ca eram o persoana pe care o mai stia lumea pe-aici, prin Braila…”.

Tachinat de ziaristi, care l-au intrebat daca i-au venit mai multi elevi la meditatii, dupa ce a devenit inspector scolar general, instalat in functie de PDL, Botea a raspuns: “Haideti sa o spunem pe-aia dreapta si cu meditatiile, si cu tot. Nu am, in momentul de fata, atat de multi copii pe cat se lauda altii – si mai ales ca eu fac meditatii de olimpiada, iar copiii stiu asta. Gratuit”.

Liderul PMP a mai  declarat ca sunt multi profesori braileni care au venit sa se inscrie la PMP tocmai pentru ca il cunosc si il apreciaza din punct de vedere uman si profesional.

Femeie moarta, descoperita pe marginea drumului

Image1

*victima a fost injunghiata de mai multe ori, iar trupul i-a fost devorat de caini

 

Descoperire socanta, pe marginea drumului dintre Albina si Valea  Canepii, in judetul Braila.  Cadavrul unei femei de circa 45 de ani, inca neindentificata, a fost observat in aceasta dimineata de niste jandarmi ce treceau cu masina prin zona si care au sunat imediat la 112. Ei au sesizat initial corpul ce zacea pe camp, partial dezbracat, iar cand s-au apropiat, au constatat ca era vorba despre cadavrul unei femei, care fusese sfasiat de caini. Jandarmii au sunat la 112, iar in cateva zeci de minute, o echipa de criminalisti s-a deplasat la fata locului si a inceput cercetarile. Initial, oamenii legii s-au gandit la posibilitatea ca femeia sa fi fost lovita de o masina, iar soferul vinovat sa fi tras cadavrul in camp si sa fi fugit de la locul faptei. Medicul legist a constatat insa ca, dincolo de muscaturile cainilor, victima prezenta mai multe plagi injunghiate, ceea ce a condus la ipoteza unei crime. In plus, femeia era aproape dezbracata de pantaloni, motiv pentru care anchetatorii nu exclud varianta unei tentative de viol, inainte ca aceasta sa fi fost injunghiata.

Pentru ca locul in care a fost descoperit cadavrul se afla la cativa km departare de localitatile vecine, politistii nu au prea multe informatii legate de acest caz. Oameni legii au folosit si caini politisti, in incercarea de a lua urma posibilului ucigas, insa acestia n-au reusit sa-i ajute prea mult. Anchetatorii incearca acum sa stabileasca identitatea victimei si asteapta rezultatele examenului medico-legal, pentru a afla mai multe detalii despre modul in care s-a produs decesul.

Imagini de la fata locului, aici:

Botea: “Cascavalul” meu ca inspector scolar general a fost salariul de 24 de milioane de lei

botea viorel6

*este declaratia liderului PMP Braila, Viorel Botea

 

Presedintele filialei locale a Partidului Miscarea Populara, Viorel Botea, considera ca dorinta liberalilor braileni de a pastra alianta cu PSD, in plan local, dupa ce USL-ul s-a rupt la nivel national, este o dovada a faptului ca PNL-ul nu este dispus sa renunte la “cascaval”.

“Cascavalul este calitatea pe care ti-o da o functie. Dintr-o functie ai posibilitatea de a fi prezent in diverse ipostaze specifice functiei. De exemplu, esti invitat si te duci pe la diverse intalniri, ai informatia la prima mana si stii ce sa faci cu ea, sunt cateva chestii elementare”, a explicat liderul PMP.

L-am intrebat pe Botea daca in perioada in care era seful Inspectoratului Scolar Judeteana  fost si el la “cascaval”, insa in opinia sa, cand e vorba de propria persoana, avantajele date de functie au fost folosite in interesul invatamantului local, nu al sau personal: “Daca ne uitam si vedem declaratiile de avere si tot ceea ce am obtinut eu in acea perioada, a fost exclusiv pe munca si nu pe cascaval.

Repet, faptul ca ai informatia la prima mana este cel mai important avantaj. La ce mi-a folosit mie? Mi-a folosit la luarea unor decizii in interesul invatamantului local. Pe 6 decembrie 2009, daca nu ma insel, s-a schimbat guvernul si am fost pus putin mai tarziu inspector scolar general. Am aflat ca in urmataorea perioada, UE cere Romaniei un anumit numar de disponibilizari, pe mai multe paliere, printre care si pe invatamant. In 2 luni de zile, pana in februarie, cand ne-a venit concret numarul de persoane pe care trebuie sa le disponibilizam, am facut analiza sistemului de invatamant judetean, am vazut cate persoane  dispareau din punct de vedere fizic, prin iesirea la pensie sau din punct de  vedere al disparitiei posturilor bugetate si am facut in asa fel, incat nu am disponibilizat pe nimeni. Si acesta este tot un <<cascaval>>, fiindca daca nu aveam informatia din timp, nu puteam sa gasesc solutii asa, pe moment, pentru toate cele 140 de scoli din judet”.

Pe de alta parte, a mai precizat Botea, avantajul sau personal de pe urma acestei functii, in afara participarii la diverse intalniri la nivel inalt, si a intrarii in anumite cercuri, a fost salariul de 24 de milioane lei, <<daca acesta se poate numi cascaval>>”.