BOBOC: CEI DE LA YAZAKI AU OPRIT ACTIVITATEA PENTRU CELE DOUĂ SĂPTĂMÂNI DE CONCEDIU. DEJA DISCUTĂM DESPRE MODUL ÎN CARE VOR RELUA ACTIVITATEA, CUM TREBUIE SĂ SE ORGANIZEZE, CU TRIAJ EPIDEMIOLOGIC

Prefectul Brăilei, Cătălin Boboc, consideră că la momentul actual lucrurile sunt sub control la nivelul județului, din punct de vedere al numărul de cazuri de îmbolnăviri cu COVID-19.

Boboc a declarat astăzi că deși sunt câteva firme la care au existat focare de coronavirus, unele dintre ele sunt închise temporar, iar la celelalte s-au luat toate măsurile necesare pentru a se continua activitatea: „La Yazaki lucrurile s-au oprit aproape (din punct de vedere al cazurilor confirmate – n.r), mai apare câte un caz răzleț. Numărul destul de mare de teste de pozitivi din Yazaki să știți că dacă îl raportăm la numărul total de angajați, 3400, este un procent comparabil cu orice alt focar. Diferența acolo a fost că fiind un număr mare de oameni angajați, în cifre absolute, numărul de îmbolnăviri, în sine – peste 100 -, este destul de mare. Cei de la Yazaki au oprit activitatea acum pentru cele două săptămâni de concediu și deja am avut o primă întâlnire pe tema modului în care vor relua activitatea, cum trebuie să se organizeze, triaj, cu medici care vor merge acolo. Lucrurile sunt sub control”.

Prefectul a mai precizat că există focare de COVID-19 și în niște fabrici de confecții din Brăila și de asemenea, la o unitate de pe platforma combinatului de la Chiscani.

De asemenea, Boboc a spus că începând din data de 1 august DSP Brăila are în sfârșit un medic epidemiolog: „A venit cu transfer, iar asta înseamnă definitiv. A venit, s-a implicat. Vreau să vă spun că a fost la serviciu cu o zi înainte, pentru a-și ajuta colegii. Comunicăm, e în regulă”.

În ceea ce privește internatul de la Liceul „Edmond Nicolau” – pentru care s-au făcut demersuri pentru a fi transformat în spațiu de izolare destinat persoanelor care și-au făcut testul pentru depistarea infecției cu coronavirus și sunt în așteptarea rezultatului -, Cătălin Boboc a comentat: „După ce am asigurat cu personal și acel spațiu de carantină pe care noi l-am dat spitalului pentru a avea o zona tampon,  din corespondența DSP cu Spitalul Județean reiese un lucru: lipsa personalului din spital va complica extraordinar de tare deschiderea unei noi locații”.

Prefectul a mai precizat că dacă situația cu privire la numărul de cazuri de îmbolnăviri își păstrează trendul descrescător nu va mai fi nevoie de folosirea internatului amintit.