Boboc: Da, am fost propus de PNL Brăila pentru funcția de secretar de stat. S-a discutat și despre funcțiile de prefect și subprefect, dar nu s-a luat nicio decizie

Președintele PNL Brăila, Cătălin Boboc, admite că a fost propus la modul oficial de organizația liberală județeană pentru funcția de secretar de stat în Ministerul Muncii și spune că deocamdată nu s-a luat nicio decizie cu privire la funcțiile de prefect și subprefect de Brăila (amintim că în prezent Brăila are doar un subprefect).

Boboc ne-a declarat astăzi: „Despre prefect și subprefect au fost discuții la modul general în partid, dar nu s-a luat încă o decizie, pentru că în momentul ăsta Ordonanța care transformă prefecții în demnitari nu este încă adoptată; prefecții  sunt încă funcționari publici, așa încât este încă devreme să discutăm despre asta. Dacă prefecții devin demnitari, atunci va fi o altă discuție și atunci vom lua deciziile în partid.

În ceea ce mă privește, da, colegii mi-au acordat un vot de încredere pentru o funcție de secretar de stat în Ministerul Muncii. Dar aceasta este doar o primă etapă, motiv pentru care nu am vrut să discut deocamdată despre acest subiect. Biroul Politic Național va decide asta ca și propunere, după care ministrul de resort și premierul au și ei un punct de vedere în această chestiune, că e normal să fie așa. Așadar e devreme să vorbim despre nominalizarea mea ca secretar de stat. E o funcție de demnitate publică pentru care colegii, prin votul lor, mă susțin”.

Întrebat dacă în discuțiile preliminare care s-au purtat în interiorul organizației cu privire la viitorul prefect și viitorul subprefect de Brăila au intrat în calcul și Alexandru Bucălău (despre care noi am aflat pe surse că este propunerea PNL Brăila pentru prefect) și Adin Boboc (despre care am aflat că va fi propunerea pentru subprefect), președintele PNL Brăila a confirmat: „Da, singur că da. Dar e foarte important dacă prefecții vor deveni potrivit legii demnitari. Dacă ei nu devin demnitari, atunci propunerea, numirea respectivă aparține exclusiv Guvernului, deci nu avem ce să propunem noi…”.

Liderul liberal face referire la faptul că în prezent, potrivit legislației în vigoare, prefecții sunt funcționari publici și sunt apolitici, deci numirea lor ține exclusiv de Guvern, partidele neavând niciun cuvânt de spus în acest sens. Asta este doar teoria, fiindcă în practică, numirile pentru prefecți vin ca urmare a propunerilor făcute de organizațiile județene ale partidelor aflate la putere – și asta se întâmplă de ani de zile, cu toate partidele, nu este doar o practică a PNL.