Boboc, despre alegerile interne din PNL: Nu trebuie să alegem cu gândul doar la cum suntem noi între noi, care-i mai tare, care înjură mai tare. După 31 iulie noi rămânem colegi și e de preferat să ne putem uita unii în ochii altora

Președintele interimar al PNL Brăila, Cătălin Boboc, declară că își dorește ca perioada de campanie electorală pentru alegerile interne din filială să decurgă în condiții decente, fără atacuri care să strice imaginea organizației.

În contextul în care declarațiile publice făcute de liberalii brăileni devin din ce în ce mai acide, în care conflictele interne sunt recunoscute și reflectate în spațiul public, în care consilierul județean Dănuț Lungu a descris această perioadă la modul „a început noaptea cuțitelor lungi în PNL”, l-am întrebat pe președintele Boboc dacă se așteaptă ca perioada următoare (până pe 31 iulie, când vor avea loc alegerile pentru funcția de președinte al Organizației Județene PNL Brăila) lupta politică internă să devină din ce în ce mai dură.

Acesta a declarat: „Eu pot să spune ce sper și ce mi-aș dori. În calitatea mea de președinte interimar încerc – așa cum am încercat și ieri în Biroul Politic Județean, chiar dacă oamenii erau puțin mai tensionați – să avem așa, o liniște și eu le spun tuturor colegilor mei, înscriși sau neînscriși în cursa electorală, susținători sau nesusținători direcți ai candidaților, să nu uite un lucru: că politica se face pentru cetățeni și noi tot ce facem și alegem acum nu trebuie să alegem cu gândul doar la cum suntem noi între noi, care-i mai tare, care înjură mai tare… Nu asta-i socoteala, ca la un moment dat tragem linie și pe 31 iulie se va închide această campanie și această competiție și vom rămâne tot noi, PNL Brăila, cu formula de conducere care va ieși la Organizația Municipală și la Organizația Județeană, față în față cu brăilenii.

I-am rugat de vreo două ori în ședință pe colegii mei să nu uite un lucru: campania o va face fiecare cum consideră de cuviință, dar se va termina campania, iar noi rămânem colegi și e de preferat să ne putem uita unii în ochii altora, să ne strângem mâna, să ne salutăm, să facem echipă, să punem umăr lângă umăr și să facem niște lucruri bune în politica brăileană.

Asta este ceea ce-mi doresc. Acum sigur, unii vor accepta abordarea asta, alții au o abordare mai abruptă, dar mi-e greu să-i opresc și nici nu pot eu să-i învăț pe oameni, unii dintre ei având experiență de mulți ani în politică. Nici măcar nu-mi propun să le dau eu lecții, așa cum unii am văzut că unii îmi tot dau mie lecții de fiecare dată.

Eu știu un lucru: ca președinte interimar nici nu mă cert, nici nu răspund colegilor mei în public. Sigur că putem să avem discuții între noi, dezbateri – uneori mai contondente -, dar lucrurile trebuie făcute fără spectatori. Nu cred că e frumos și nici că e sănătos pentru noi, liberalii, să stea brăileanul și să se uite în gura noastră. Dar acum fiecare face cum consideră, mai ales că sunt oameni maturi, oameni cu experiență unii dintre ei”.

Întrebat dacă a luat o hotărâre în privința candidaturii sale pentru funcția de președinte al Organizației Județene PNL Brăila, Boboc a spus: „Nu. În momentul în care am să iau decizia asta, prima oară am s-o anunț și am s-o discut cu colegii mei în partid, după care evident că următorul pas va fi acela de a anunța public treaba asta. Eu acum am o grijă: aceea de a trece prin acest calendar de alegeri”.