BOBOC, DESPRE APELUL SPITALULUI JUDEȚEAN LA CETĂȚENI, PENTRU A FACE DONAȚII: ÎN ASTFEL DE CRIZE, SOLIDARITATEA ESTE FOARTE IMPORTANTĂ

Prefectul Brăilei, Cătălin Boboc, consideră că în contextul actual, în care spitalele din România și personalul medical sunt puse în fața unor situații fără precedent, ca urmare a pandemiei de coronavirus, orice modalitate prin care cetățenii își pot arăta solidaritatea este binevenită.

Boboc a facut această declarație când a fost întrebat cum comentează apelul făcut ieri de conducerea Spitalului Județean la brăileni, pentru ca aceștia să sprijine prin donații unitatea medicală.

„În principiu, în astfel de crize, solidaritatea este foarte importantă, iar ideea în sine, de a sprijini prin orice mijloace unitățile sanitare, mai ales în această perioadă – și pe toți cei care au nevoie, la modul general – , mi se pare a porni din intenții foarte bune”, a spus prefectul.

Amintim că ieri, conducerea Spitalului Județean a solicitat ajutor constând în produse:  halate impermeabile de unică folosință, combinezoane impermeabile unică folosință, mănuși examinare lungi, mănuși examinare scurte, măști chirurgicale, măști FFP2,  dispense automat botoși, rezerve botoși dispenser, pijamale unică folosință, pijama pacienți – marimile M, L si XL, cămăși de noapte pacienți – marimile M, L si XL, lenjerie de pat unică folosință, lenjerie de pat, săpun lichid pentru pacienți, role hârtie și servețele, soluții curățat geamuri sau pavimente, pahare, farfurii, tacâmuri – toate de unica folosință, hârtie xerox – format A4, cizme de cauciuc – mărimile 38 – 46, mănuși menaj – mărimile M si L.