Boboc, despre Stancu: Cea mai corecta si demna postura ar fi aceea a demisiei

catalin boboc6

“Demisia, domnule Gheorghe Bunea Stancu!” – asta cer liberalii braileni, in cazul presedintelui suspendat al Consiliului Judetean, Gheorghe Bunea Stancu, dupa ce ieri, acesta a fost declarat incompatibil de o instanta Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Ca urmare a faptului ca instanta l-a gasit pe  Stancu vinovat de incalcarea regimului privind conflictul de interese, prin alocarea de fonduri publice unor cluburi controlate de firme  la care era actionar, presedintele PNL Braila, Catalin Boboc, ii cere acestuia sa nu mai astepte sa fie demis, ci sa-si dea demisia din fruntea Consiliului Judetean: “Dupa cum bine stiti, niciodata n-am comentat lucruri care sunt in curs de analiza, in curs de ancheta si nici decizia instantei n-o comentez, ci doar constat: constat faptul ca ceea ce s-a suspicionat mult timp a fost probat si ca niste lucruri astazi sunt definitive si irevocabile. Asta e situatia, nu comentez despre un om care nu mai e politic, fiecare isi asuma bunele si relele pe care le face in viata, si le analizeaza ca atare. Din acest punct de vedere, lucrurile cred ca sunt incheiate. Eu cred ca daca o anumita prezumtie de nevinovatie functioneaza in cazul fiecaruia si se aplica, in sensul de a nu demisiona pana nu apare o sentinta definitiva, de-acum, din momentul in care hotararea instantei este definitiva, este executorie, este irevocabila, nu cred ca mai sunt multe lucruri de spus. Si in momentul asta, cred ca cea mai potrivita varianta, daca ma intrebati pe mine, nu ar fi demiterea, sau incetarea mandatului prin votul plenului, ci cea mai corecta si demna postura ar fi aceea a demisiei”.