BOBOC, DESPRE TABARAC: LIBERAL ÎNSEAMNĂ SĂ FII ÎN PNL. NU POȚI SĂ SPUI „EU SUNT LIBERAL, DAR SUNT INDEPENDENT”

Președintele PNL Brăila, Cătălin Boboc, spune că s-a luat deja decizia radierii lui Adrian Tabarac din rândul membrilor organizației amintite și a fost anunțată atât Prefectura, precum și Consiliul Local Municipal, pentru ca mandatul de consilier municipal al acestuia să fie preluat de un alt liberal, următorul pe lista de candidați PNL.

Liderul liberal a explicat că nu are nicio relevanță faptul că Tabarac a depus o declarație de autosuspendare din PNL, fiindcă potrivit statutului, dacă o persoană înscrisă în partid își depune candidatura ca independent la orice tip de alegeri, aceasta își pierde automat calitatea de membru PNL: „Cred că PNL Brăila trebuie tratat cu mai mult respect. Aici nu e o organizație, o instituție în care vii și pleci când vrei – acum e bun PNL-ul, ai și tu un loc, mâine pleci puțin, că te-ai supărat, ți-ai luat jucăriile și ai plecat, iarăși poimâine te mai întorci, după cum îți convine, așa…

Am văzut că a declarat că și-a depus nu știu de document de suspendare din partid. Astea sunt de copii mici…

Săptămâna trecută Biroul Politic Municipal a constatat radierea din calitatea de membru a domnului Tabarac. Biroul Politic Județean a validat această decizie a Biroului Municipal, le-am transmis Prefecturii și  Consiliului Local Municipal;  nu s-au finalizat acolo procedurile.

Oamenii trebuie să fie deciși în politică: sau nu-ți place PNL-ul, că miroase și atunci nu-l reprezinți sau îl reprezinți”.

Liderul liberal consideră că nu e în regulă faptul că după ce și-a depus candidatura la Camera Deputaților ca independent, Tabarac nu a renunțat din proprie inițiativă la mandatul de consilier municipal obținut pe listele PNL: „Eu înțeleg așa: când ești independent, ești independent. Când ești consilier al unui partid, ești al unui partid. Trebuie să te hotărăști. Viața este despre hotărâri, despre decizii.

Mie știți de ce îmi pare rău? Foarte rău îmi pare. Adrian Tabarac este un om tânăr, un om care a crescut  în partid de când era copil. Mie îmi pare rău că unii mai maturi, mai cu experiență, ca să spun așa, se folosesc de un tânăr care ar fi putut avea un viitor și care-și găsea locul aici, în organizație”.

Boboc consideră că Tabarac nu va lua din voturile liberalilor la alegerile parlamentare, pentru că „liberal înseamnă să fii în PNL. Acum să ne înțelegem: ce faci, păcălești electoratul? Că nu e așa fraier electoratul ăsta, nu poți să te duci să le spui «Eu sunt liberal, dar sunt independent». Hotărăște-te: ori ești independent, ori ești liberal, ori ești socialist ori ce ești”.