BOBOC: DSV BRĂILA ARE UN ECHIPAMENT MEDICAL REAL TIME PCR CU CARE SE POT FACE TESTELE PENTRU DETECTAREA COVID-19. ACESTA VA FI PUS ÎN FUNCȚIUNE ÎN CÂTEVA ZILE

Direcția Sanitară Veterinară (DSV) Brăila deține un echipament medical REAL TIME PCR cu care se pot face teste pentru detectarea COVID-19 și acesta va fi pus în funcțiune în câteva zile. Este anunțul făcut astăzi de prefectul Brăilei, Cătălin Boboc, care a precizat că este vorba deaspre un echipament modern achiziționat de DSV anul trecut și care face o mulțime de teste, pentru diverși viruși, inclusiv pentru coronaviorus.

Autoritățile locale au făcut toate pregătirile aferente, au obținut și protocoalele de la ANSVSA, au dat comanda pentru kiturile necesare și în câteva zile aparatul va funcționa: „De aproape o săptămână, împreună cu directorul Direcției de Sănătate Publică, Gabriel Ciochină și cu directorul DSV, Gicu Drăgan, purtăm discuții, facem analize și căutăm soluții pentru punerea în funcțiune a aparatului de la DSV care poate face și analize pentru coronavirus. Este un aparat similar cu cele cu care se fac astăzi în țară determinări pentru infectarea cu COVID și suntem foarte aproape, pot să vă spun că în câteva zile acesta va fi operațional.

Am emis ieri o hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgentă în acest sens, iar DSV va pune la dispoziție toate cele necesare – spațiu, aparat, tot ce trebuie. DSP a demarat de astăzi achiziția kiturilor pentru efectuarea testelor, iar laboratorul de la Spitalul de Pneumoftiziologie ne va ajuta prin delegarea unui biolog și a unui medic de laborator care să valideze aceste probe.

Am avut acest obiectiv de la bun început; nu am vrut să îl comunicăm până nu am știut că lucrurile sunt clare și pot funcționa. Am avut sprijinul ANSVSA, care ne-a pus la dispoziție tot, inclusiv protocoale și pot să vă spun că foarte curând – e vorba de câteva zile – acest aparat va fi operațional.

Ne propunem ca din acel moment să testăm personalul medical, pe cei aflați în carantină care nu au fost încă testați – deși mare parte dintre aceștia au fost deja testați și sunt negativi -, iar mai apoi o să începem să-i testăm pe cei aflați în izolare, pentru că vrem să eliminăm riscurile. Vom face o ordine de priorități.

Neavând încă experiența analizelor pentru COVID, colegii de la DSV nu pot da date exacte, dar de principiu, aparatul funcționează cam cu 50 de probe /șarjă, asta însemnând circa 200 de probe/zi”.