BOBOC: E POSIBIL CA ÎN ANUMITE PERIOADE SAU PE ANUMITE STRĂZI SĂ FIE VÂNZOLEALĂ. E IMPOSIBIL SĂ PUNEM UN PAZNIC LA FIECARE IMOBIL SAU LA FIECARE CETĂŢEAN

Nu se respectă interdicțiile de circulație, pe străzile de municipiu – mai ales în cartiere – este în continuare vânzoleală, iar mulți dintre cei care umblă pe străzi la orice oră din zi sunt în continuare vârstnicii, care teoretic, ar avea dreptul să iasă din case doar între orele 11:00-13:00. Nimeni „nu-i întreabă de sănătate” pe cei care stau pe străzi și se ocupă cu diverse lucruri care este evident că nu se încadrează în prevederile Ordonanței militare nr. 3, iar acest lucru mărește riscul de răspândire a infecției cu coronoavirus.

Acestea sunt nemulțumirile exprimate de mulți brăileni pe rețelele de socializare, dar sunt lucruri care pot fi observate cu ochiul liber în cartiere, unde circulația s-a redus față de ceea ce era „obișnuit”, dar nu atât cât ar fi fost de așteptat, ca urmare  Ordonanței militare nr. 3, care impune restricții severe.

Întrebat în legătură cu acest aspect, prefectul Brăilei, Cătălin Boboc, a declarat: „E posibil ca în anumite momente, în anumite perioade sau pe anumite artere să fie vânzoleală. După cum știți, oamenii încă au posibilitatea de a ieşi din casă – bineînţeles, cu documentele prevăzute de Ordonanţa militară -, să meargă la serviciu, să meargă la cumpărături şi sunt alte excepţii de la interdicția de a circula. Este posibil ca cei care circulă prin oraș să fie dintre aceștia.

În permanenţă, și ziua, și noaptea, sunt patrule în municipiu şi în judeţ. Dar cred că toată lumea e conştientă că e imposibil să punem un paznic la fiecare imobil sau la fiecare cetăţean. Vom verifica în permanenţă şi acolo unde sunt descoperite încălcări ale Ordonanţei militare, vom sancţiona, nu vom sta pe gânduri. În aceste momente este foarte important să controlăm modul în care interacţionăm social, astfel încât să nu ajungem la o răspândire pe scară largă a acestui virus”.