Boboc, întrebat ce va face dacă va fi exclus din PNL: Pot înțelege faptul că o echipă de conducere nu mă mai dorește, dar asta nu înseamnă că o să fiu de acord cu excluderea și o să stau să mi se întâmple niște lucruri

„De fiecare dată am fost cât se poate de rezervat și am încercat să răspund cât mai puțin și să nu facem public ce se întâmplă la noi partid. Nu am primit același răspuns din partea cealaltă, din păcate. Aceleași lucruri – și poate mult mai rele și mai grave -, le-am fi putut spune aici, între noi, fără camere, fără telefoane” – este declarația făcută astăzi de  Cătălin Boboc, președinte interimar al PNL Brăila (pentru încă vreo câteva ore).

Întrebat ce va face dacă noul Biroul Politic Județean – ce va fi ales în această seară – va hotărî excluderea sa din partid, liberalul a spus: „Pe Boboc poți să-l scoți din PNL; dar n-ai să scoți PNL-ul din Boboc. Apartenența mea la PNL n-are legătură cu o decizie pe care o poate lua la un moment dat o anumită conducere care este și ea efemeră. Faptul că la un moment dat o conducere sau un om dintr-o conducere s-ar putea să nu te mai dorească e OK, poți să înțelegi, dar asta nu înseamnă că trebuie să fiu de acord cu asta și să stau să mi se întâmple niște lucruri”.

Boboc a mai spus că nu va participa la Conferința Județeană a PNL Brăila din această seară, în cadrul căreia se va alege noua conducere, pentru că „direcția este clară, rezultatul este clar” și nu vrea ca prezența sa să tulbure în vreun fel spiritele.