Boboc: Numai valoarea reparatiei face din “Ovidiu” o nava “de lux”

P1070624

Presedintele PNL Braila, Catalin Boboc, considera ca s-a facut prea mult caz pe tema intentiei vicepresedintelui Consiliului  Judetean Braila, Ovidiu Nechita (PNL), de a organiza o sedinta CJ pe vasul “Ovidiu”. Boboc a explicat ca vasul respectiv, care apartine Consiliului Judetean, este o locatie ca oricare alta din oras, avand in vedere ca salile in care se organizau de obicei sedintele CJ sunt ocupate in aceasta perioada premergatoare alegerilor si deci, nu puteau fi folosite in acest scop. Boboc a mai precizat ca nava “Ovidiu” nu este nici pe departe una “de lux”, asa cum au speculat unii, iar faptul ca s-au cheltuit foarte multi bani pentru repararea acesteia poate fi un subiect de analiza, care nu are insa nicio legatura cu Nechita: “Sedinta de Consiliu Judetean se poate desfasura  in orice locatie care intruneste niste conditii. Am discutat cu domnul Nechita si l-am intrebat si eu care a fost ideea in care a optat pentru vasul <<Ovidiu>> si mi-a spus un lucru care va spun sincer ca mi se pare normal. Salile din Consiliul Judetean inteleg ca sunt ocupate de Prefectura in perioada asta, cu nu stiu ce documente, hartii pentru alegeri. Sala de sedinta de pe acest vas este o sala care are toate dotarile necesare pentru a se desfasura o sedinta.

Stiti care cred ca e de fapt problema cu vasul asta? Am vazut si eu informatia si va marturisesc ca m-a pus pe ganduri, pentru ca nu stiam: am inteles ca  a costat reparatia lui 500.000 de euro. Va spun un lucru: faptul ca a costat atat si ca el a fost reparat pe niste vremuri pe care le cunoastem cu totii face ca nava asta sa fie una despre care sa poti spune – datorita valorii acestei reparatii – ca este o nava <<de lux>>. Ea a fost reparata cu banii astia, dar nu am de unde sa stiu, poate ca ar fi putut fi reparata la fel de bine si cu bani mult mai putini – si atunci nu mai era <<de lux>>. Sincer va spun, nu stiu daca era cea mai buna alegere pentru desfasurarea sedintei CJ, poate ca mai erau niste variante, dar este o varianta – si avea avantajul ca este foarte aproape de sediul Consiliului Judetean”.

Amintim ca, pana la urma, sedinta extraordinara a Consiliului Judetean Braila de ieri s-a desfasurat la sala de sedinte a Centrului de Creatie.