BOBOC: SCORUL SLAB OBȚINUT DE PNL BRĂILA LA ALEGERILE LOCALE NU ESTE DOAR REZULTATUL ACTIVITĂȚII DIN TIMPUL CAMPANIEI ELECTORALE, ESTE OGLINDA ACTIVITĂȚII ORGANIZAȚIEI PE O PERIOADĂ MAI LUNGĂ DE TIMP
Președintele interimar al PNL Brăila, Cătălin Boboc, consideră că este firesc ca reprezentanții organizației amintite să dea niște răspunsuri la unele întrebări pe care și le-au pus după eșecul de la alegerile locale atât unii liberali, cât și unii cetățeni.
Liderul liberal a comentat că în opinia sa, scorul slab obținut de PNL Brăila la alegerile locale „nu este doar rezultatul campaniei, al activității din timpul campaniei. Scorul obținut la niște alegeri, de orice fel, este oglinda activității organizației pe o întreagă perioadă de timp.
Vorbeam despre candidați: nu mai există candidații providențiali, cum a fost domnul Cibu (Constantin Cibu, fost primar al municipiului – n.r.), care a câștigat, dar care fusese directorul unei mari firme, condusese 50.000 de oameni, avea o mare notorietate, făcuse lucruri pentru oameni. Liderii, candidații nu apar peste noapte, ei trebuie cunoscuți, ei trebuie promovați, ei ar trebui să fie printre principalele obiective ale unei organizații.
Noi vom avea o analiză foarte serioasă și pragmatică în interiorul organizației, iar în afară, către public, vom comunica doar concluziile și direcțiile pe care ar urma să mergem; în niciun caz nu ne vom spăla rufele în public. Din ceea ce s-a întâmplat trebuie doar să învățăm, trebuie doar să tragem concluzii, să îndreptăm ce a fost eronat.
Eu am spus că am un singur obiectiv: să construim o echipă cu toții. Sigur, sunt oameni care nu știu să joace în echipă, preferă sporturile individuale; nu e niciun fel de problemă, și acele sporturi trebuie să existe, dar când vorbim despre activitatea unei organizații, vorbim despre o echipă. Niciodată un candidat nu pierde singur, niciodată un candidat nu are cum să câștige singur”.
În ceea ce privește faptul că în campania electorală unii dintre liberalii brăileni s-au războit cu presa locală, nu cu adversarii politici, Cătălin Boboc a comentat: „Anumite reacții ale unor colegi eu le-aș înscrie la capitolul lipsă de coordonare. Fiecare vorbește de capul lui; opiniile personale pe care fiecare și le exprimă trebuie să și le asume, nu poate vorbi oricine în numele organizației, pentru că așa e corect. Sigur că acei colegi care au astfel de opinii nici nu ne fac cinste, ne și obligă în fața dvs să ne cerem scuze, deși ceilalți membri ai organizației nu au nicio vină. Cred că până la urmă sunt oameni maturi, cei care fac astfel de greșeli trebuie să și le asume; pe unii i-am văzut făcând asta, alții poate nu consideră că au greșit. Dar din punctul meu de vedere ține tot de lipsă de coordonare în ceea ce privește mesajele”.