Boboc: Știu că sunt unii care spun că nu a fost depusă candidatura lui Cristian Pricop la secretariatul partidului și că nu mai poate candida. Documentul respectiv mi l-a transmis mie, ca președinte PNL Brăila, cum spune statutul

Președintele PNL Brăila, Cătălin Boboc, declară că au fost depuse în termenul prevăzut de statut toate cele trei candidaturi pentru funcția de președinte al Organizației Municipale PNL Brăila, în vederea alegerilor interne ce vor avea loc pe alegerile 19 iunie.

În contextul în care în spațiul public au apărut informații cu privire la faptul că dr. Cristian Pricop nu și-ar fi depus candidatura în termenul legal (cu 5 zile înainte de data alegerilor) la secretariatul partidului și deci nu mai poate candida, l-am întrebat pe Boboc care este situația din acest punct de vedere. Liderul liberal a fost amuzat de faptul că unii dintre colegii săi sperau ca Pricop să nu mai candideze și a precizat că potrivit statutului, candidaturile se depun la președintele organizației, iar dr. Pricop i-a transmis documentul respectiv lui, în calitate de președinte: „Candidații trebuie să-și depună candidatura la președintele filialei, conform articolului 30, aliniatul 12 din Regulamentul de organizare și funcționare PNL. Nu se pune problema că vreunul dintre candidați nu și-ar fi depus candidatura la timp. Și-au depus toți candidatura cu 5 zile înainte.

În acel articol scrie că aceste candidaturi se depun la președinte. Asta s-a întâmplat în cazul domnului Pricop. Știu că sunt unii colegi care spun că nu e candidatura lui Cristian Pricop la secretariat, dar aceasta mi-a fost trimisă mie, ca președinte. În perioada asta de pandemie și în secolul XXI, președintele filialei PNL Brăila are mail și poate primi documente pe mail…

Dacă e să vorbim despre depunerea candidaturilor, până ieri, eu, personal, nu am primit candidatura domnului Canciu, însă știu ea a fost depusă la secretariatul partidului, deci există”.

Amintim că cei trei candidați pentru funcția de președinte al Organizației Municipale PNL Brăila sunt prof. Cătălin Canciu, dr. Cristian Pricop și dr. Marian Căpățînă.