Boboc: In ultimii ani, somajul a crescut de la 3,9 la 7,2%, in Braila. PSD trebuie sa plece acasa!
Presedintele PNL Braila, Catalin Boboc, considera ca dincolo de orice alte cuvinte, realitatea economica locala poate fi exprimata clar si concis prin cateva cifre care se refera la evolutia somajului din judet. Boboc sustine ca daca aflam ca numarul somerilor a crescut in ultimii ani, pe perioada guvernarii locale PSD reprezentate de Aurel Simionescu si Gheorghe Bunea Stancu, precum si faptul ca a crescut si rata somajului, nici nu mai este nevoie de alte argumente in sprijinul ideii ca brailenii o duc din ce in ce mai rau si ca trebuie schimbata guvernarea locala: “Ne-au anuntat autoritatile PSD ca au facut, ca au dres, ca au promovat, ca au nu stiu ce… Vreau sa va citesc niste cifre care spun mai mult decat orice cuvinte: la sfarsitul lunii ianuarie existau 9.176 de soferi in Braila, conform datelor oficiale de la Agentia Judeteana de Ocupare si Formare Profesionala, dintre care 7.474 erau neindemnizati, adica oameni fara venituri, cifra fiind mai mare cu 1.400 fata de anul trecut. Si va mai dau inca o cifra: pe mandatelor acestea doua ale PSD, cu Simionescu, cu Stancu si cu toti ai lor, cu ministrul Economiei, domnul Mihai Tudose, cu mari parlamentari de Braila, somajul a crescut de la 3,9 la 7,2%, in Braila, in timp ce media nationala este de 4,8%.
Aproape ca-mi vine sa ma opresc aici. Mai mult decat aceste cifre cred ca nu poate exprima nimeni, cand e vorba de situatia in care ne aflam si pe care o prezinta PSD ca fiind una deosebita – de parca noi n-am trai in orasul asta, n-am vorbi cu brailenii, n-am auzi de ce anume se plang ei. Ce ar vrea ei, PSD-ul, sa spuna, ca oricum e greu si nu se poate, ca ar vrea sa continue tot ei, ca asta e viitorul? Oamenii astia trebuie sa plece acasa!”.