BOGDAN BOTEA: ABONAMENTUL GRATUIT PENTRU ELEVI PE MIJLOACELE DE TRANSPORT IN COMUN ESTE UN CADOU AMAR

Consilierul municipal Bogdan Botea (PND) sustine acordarea gratuitatii pe mijloacele de transport in comun pentru elevii din orasul Braila, insa apreciaza ca acestor copii li se face “un cadou cu gust amar”, fiindca tramvaiele sunt vechi si se afla intr-o stare deplorabila. Botea (foto) a comentat in plenul CLM Braila ca nu i se pare “etic” sa se acorde copiilor gratuitate pe mijloace de transport in comun aflate intr-o asemenea stare de degradare.

Primarul municipiului, Marian Dragomir (PSD), a replicat senin ca daca nu-i convine, consilierul Botea n-are decat sa voteze “contra”: “Domnule consilier, va rog sa nu ma intrebati pe mine acest lucru, in conditiile in care am alocat bani din bugetul local pentru 32 de autobuze noi si in data de 9 mai este termenul licitatiei pentru achizitia a inca 5 autobuze noi. La urmatoarea rectificare bugetara sunt ferm convins ca veti vota pentru alte autobuze noi la <<Braicar>>. Dar dumneavoastra puteti sa nu votati…”.

Bogdan Botea a votat in favoarea acordarii de gratuitate pe transportul in comun pentru elevii din clasele IX-XII.