Botea: „Am ajuns președintele CA la Spitalul Județean Brăila datorită experienței manageriale pe care o am în domeniul educațional și nu numai”; Cîrligea: „Îți cer public să renunți la această funcție”
Decizii politice lamentabile luate în ultima perioadă de Viorel Botea, fost președinte PMP Brăila, fost inspector școlar general, de la care am fi avut pretenția la mai multă demnitate, având în vedere funcțiile pe care le-a ocupat de-a lungul timpului.
Iar aceste decizii lamentabile au fost dublate de explicații de-a dreptul penibile, ceea ce nu este de mirare, fiindcă nu poți da explicații decente pentru niște decizii care sunt evident lipsite de demnitate. În cea mai recentă conferință de presă a AUR Brăila, explicațiile lui Botea au fost atât de penibile, încât colegul său de partid, Florin Cîrligea, n-a mai rezistat și i-a cerut acestuia în direct „să termine cu poveștile astea”.
La ce ne referim? Deși a trecut recent în tabăra AUR – ceea ce înseamnă implicit că a renunțat la calitatea de membru PMP -, Botea se încăpățânează să stea cu un picior în barca PMP și cu altul în barca AUR, făcând o echilibristică politică de toată jena, din dorința de a-și păstra calitatea de consilier județean (pe care a obținut-o candidând pe listele PMP) și funcția de președinte al Consiliului de Administrație de la Spitalul Clinic Județean Brăila (pe care a obținut-o fiindcă avea calitatea de consilier județean).
La o conferință de presă anterioară, întrebat insistent de ce refuză să renunțe la mandatul de consilier – la care nu mai are dreptul, potrivit legii, odată ce a trecut la un alt partid -, Botea a dat iar și iar explicații care insultau inteligența celor prezenți.
Întrebat ieri de ce nu renunță la funcția de președinte al Consiliului de Administrație la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila, Viorel Botea a răspuns că trebuia să semneze cineva documentele, iar demisia sa într-o perioadă în care spitalul nu avea manager nu ar fi fost oportună: „Atâta timp cât în momentul de față singura persoană care semnează sunt eu, momentan așteptăm să vină noul manager și după aceea lucrurile se vor…”.
Întrebat despre ce semnătură vorbește el, atât timp cât spitalul are în continuare un manager în persoana Deliei Râșnoveanu – care și-a prezentat demisia, dar asigură interimatul până ce conducerea va fi preluată de următorul manager – și atenționat că documentele ce țin de activitatea zilnică a spitalului le semnează Râșnoveanu, nu președintele CA, Botea a răspuns: „Nu știu dacă acum doamna mai are dreptul de semnătură exact, deci nu pot să spun…”.
Halal conducător de spital, care nici măcar nu știe ce are dreptul să semneze și ce nu și nu știe exact nici cine are drept de semnătură și cine nu în acel spital…
„Ședințele CA sunt convocate de mine. Repet, după ce se va numi managerul interimar, rămânerea mea în funcție este la latitudinea Consiliului Județean”.
Altfel spus, Viorel Botea nu avea la acel moment niciun gând să renunțe de bună voie la președinția CA. Mai mult, el a ținut să explice că a fost votat ca reprezentant al CJ Brăila în funcția respectivă datorită „experienței manageriale pe care o are în domeniul educațional și nu numai”.
Declarațiile acestuia l-au deranjat până și pe colegul său de partid, Florin Cîrligea, care a intervenit: „Ca să terminăm cu toate poveștile astea, îi cer public domnului Botea acum să părăsească funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Spitalului Județean Brăila! Ba e în administrație, ba nu e în administrație, ba e în opoziție, ba e la putere. Ca să tranșăm odată, că nu e bine nici pentru AUR!”.
Când Botea a încercat să intervină, Cîrligea i-a taiat-o: „Taci din gură!”.
În final, Cîrligea a cerut din nou ca la următoarea ședință de CA Viorel Botea să-și depună demisia din funcția de președinte.
(sursă video: Probrăila)