Botea: Braila e cimitir cultural european, nu Capitala Culturala Europeana!

P1120478

Presedintele Miscarii Populare Braila, Viorel Botea, crede ca ambitia celor care si-au propus sa obtina pentru Braila titlul de Capitala Culturala Europeana a fost una care nu putea fi sustinuta, la modul real, de starea in care se afla orasul. Viorel Botea considera ca era mai realist sa se incerce obtinerea titului “Braila – Cimitir cultural european” si spune ca filmuletul cu care municipiul nostru a intrat in preselectia pentru Capitala Culturala Europeana era perfect pentru ceea ce propune el: “Chiar filmuletul acela al celor care voiau sa faca din Braila cimitir cultural… vreau sa zic Capitala Culturala Europeana, scuzati, a aratat ce este Braila: un cimitir european. Asta a aratat, altceva nimic. S-au si fortat sa faca acest lucru, mie asta mi-a placut, s-au chinuit atat de tare, incat daca isi doreau sa faca asta, nu le iesea atat de bine! Chiar ma uitam cu cat profesionalism au reusit sa demonstreze ca Braila este un cimitir european. Sincer, nu credeam ca exista oameni care au atata imaginatie si atata inspiratie in a arata asa ceva si chiar mi-a placut si am zis ca la un moment dat voi folosi si eu niste videoclipuri in campanie – daca imi vor permite autorii -, pentru ca intr-adevar au aratat  ce este Braila in momentul de fata: un cimitir european”.