Botea: Cand isi vor anunta candidaturile, jumatate din PNL Braila va zbura in toate partile

Presedintele PMP Braila, Viorel Botea, este convins ca liderii PNL locali amana cat mai mult momentul anuntarii candidatilor proprii la alegerile din 2016, pentru ca sunt constienti ca dupa acest moment, vor pierde niste membri de partid, in special pe cei nemultumiti ca nu s-au regasit pe listele respective. Viorel Botea spune insa ca, de fapt, conducerea organizatiei judetene PNL nici nu-si inchipuie cat de multi oameni vor pleca din partid si ca aceasta va avea suprize “foarte, foarte mari”: “Noi avem mari dubii cu privire reusita PNL-ului in alegerile din 2016. Sincer va spun, daca actiunile pe care domnul presedinte Basescu le va intreprinde in perioada urmatoare vor fi bine conturate si la nivel local, vor fi surprize foarte mari pentru PNL. Foarte, foarte mari!
In opinia mea, chiar faptul ca se intinde oarecum termenul de anuntare a candidaturilor PNL spune ceva – si anume ca nu fac altceva decat sa incerce sa-i tina pe oameni stransi in jurul partidului. In momentul in care isi vor anunta candidaturile, jumatate din PNL Braila zboara in toate partile. Si va zbura la PMP, la UNPR, pe unde vor gasi un loc, toti aceia care nu vor prinde o pozitie eligibila la PNL. Si acei oameni nu vor pleca neaparat ca sunt traseisti, ca sunt fripturisti, etc, ci pentru ca acolo, oamenii vad ca regulile se fac intr-un anumit mod, iar ei sunt scosi din carti – oameni care au o valoare foarte buna ca profesionisti, ca politicieni, si care evident ca nu vor dori sa stea pe margine in 2016”.