Botea: Concursurile pentru directorii unităților de învățământ ar trebui organizate în jurul datei de 1 noiembrie

„În opinia mea, concursurile pentru directorii unităților de învățământ ar trebui organizate în jurul datei de 1 noiembrie, din mai multe motive” – este ceea ce spune profesorul Viorel Botea, fost inspector școlar general al Brăilei.

Botea a făcut câteva comentarii pe această temă după ce ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că „în urma centralizării tuturor propunerilor primite pe parcursul perioadei de dezbatere publică a proiectului metodologiei de concurs pentru ocuparea posturilor de director în unitățile de învățământ, urmează să integreze aspectele convenite într-o variantă îmbunătățită a proiectului în cauză”.

Inițial, concursurile erau programate pentru 27 iulie, însă  zilele trecute Cîmpeanu a precizat că prima proba, cea scrisă, cu subiecte unice la nivel național, ar putea să se amâne după începerea anului școlar 2021-2022.
În ceea ce-l privește, Viorel Botea a declarat pe această temă: „Ministerul Educației în ultimele luni a anunțat tot felul de decizii pe care dorește să le ia, dar ulterior acestea ba au fost schimbate, ba au fost retrase, ba au fost eliminate complet, iar rezultatul este că sistemul educațional este bulversat. Vreau să exprim un punct de vedere în ceea ce privește concursurile pentru directori – și fac aceste comentarii tehnice ca un om al școlii, nu din alt punct de vedere.

În opinia mea, concursurile pentru directori trebuie organizate în jurul datei de 1 noiembrie. Și spun asta din următoarele motive: în primul rând trebuie ca toate activitățile specifice deschiderii noului an școlar să fie finalizate. Acestea se termină undeva în jurul datei de 1 octombrie. După aceea, timp de circa două săptămâni, inspectoratele școlare trebuie să facă verificările documentelor, așa cum se face la fiecare început de an școlar. În momentul în care toate aceste acțiuni s-au încheiat, directorii au la dispoziție două săptămâni ca să studieze programa de examen și în jurul datei de 1 noiembrie să poată da concursul.

De ce spun «în jurul datei de 1 noiembrie»? Pentru că dacă ne ducem mai târziu încep alte activități specifice desfășurării activității școlare din timpul semestrului, din cauza cărora efectiv directorii care sunt în funcție nu au timp să se ocupe de a învăța pentru concurs.

Mai mult decât atât, după o lună de zile de la începerea școlii se vede foarte bine și situația pandemică, pentru că dacă situația pandemică va fi una cu un grad ridicat de periculozitate nu știu cine se mai gândește să mai organizeze concursuri pentru directori. Deci sunt câțiva factori care trebuie analizați.

Și mai e ceva: se discută despre organizarea concursurilor, dar ce se întâmplă după? Pentru că, de exemplu, noii directori nu cunosc exact ce înseamnă să fii directorul unei instituții școlare și ca atare, până la sfârșitul semestrului întâi urmează o perioadă în care noii directori să conlucreze cu foșii directori, ca să învețe ce au de făcut, iar  inspectoratul să organizeze săptămânal diverse acțiuni de mentorat, pentru a informa noii directori care sunt cerințele postului pe care îl ocupă. În acest mod, la începutul semestrului doi lucrurile vor decurge firesc, nu cu directori care poate habar nu au să semneze un document. Eu așa văd lucrurile din punctul de vedere al unui profesionist din sistem”.

Amintim că potrivit informațiilor date publicității, calendarul de concurs pentru directorii de școli pus în dezbatere publică este următorul: *18 iunie – Anunțarea concursului (publicarea funcțiilor vacante pentru care se organizează concursul); *21-30 iunie – Depunerea dosarelor de înscriere la proba scrisă pe platforma informatică dedicate; *1-8 iulie – Evaluarea dosarelor de înscriere; *27 iulie – Desfășurarea probei scrise; *7-28 iulie – Depunerea contestațiilor la proba scrisă; * 29-30 iulie – Soluționarea contestațiilor la proba scrisă; *30 iulie – Afișarea rezultatelor finale la proba scrisă; *11 octombrie-26 noiembrie – Desfășurarea probei de interviu *6-8 decembrie – Validarea rezultatelor finale; *13-20 decembrie – Emiterea deciziilor de numire (începând cu 10 ianuarie 2022).