Botea: Daca Danielescu s-a trezit acum ca nu are bani pentru salarii, inseamna ca dormea!
Presedintele Partidului Miscarea Populara – filiala Braila, Viorel Botea, este de parere ca problema lipsei banilor pentru acoperirea salariilor profesorilor, cu tot cu contributiile sociale aferente, aparuta in aceasta luna in judetul nostru, este o dovada a lipsei de competenta manageriala a conducerii Inspectoratului Scolar. Botea spune ca pe vremea cand conducea el Inspectoratul Scolar, desi erau probleme de finantare a invatamantului mult mai grave, nu a existat niciodata o astfel de situatie, in care sa nu ajunga banii pentru salariile dascalilor braileni. El a admis, in cadrul unei conferinte de presa, ca la finalul fiecarui an exista un deficit la fondul de salarii, care este acoperit prin rectificari bugetare, insa considera ca daca aceste probleme au aparut din primul trimestru al anului, atunci este clar vina conducerii ISJ – in speta, a inspectorului scolar general, Iulian Danielescu, ca nu a luat masurile necesare din timp: “Problemele cu banii de salarii, in general, apar la finele anului, dar asta, daca la inceputul anului se face gestionarea bugetului cum trebuie. Eu nu am avut niciodata nici cea mai mica temere ca la inceputul anului nu voi putea sa platesc salariile profesorilor si obligatiile financiare care decurg din salariile acestora. Ce s-a intamplat in luna martie in invatamantul brailean, cu lipsa banilor pentru acoperirea integrala a contributiilor la stat, o problema ce tine de linia Ministerul Educatiei – Inspectorat Scolar.
In momentul in care nu-ti faci treaba cum trebuie cu gestionarea fondurilor, e firesc sa apara astfel de probleme. Cand faci carpeli financiare, lucrurile nu sunt in ordine. Mie, in cei 3 ani in care am condus ISJ Braila, niciodata nu mi s-a intamplat sa nu am bani pentru salarii – si eu am condus Inspectoratul in vremuri in care erau probleme reale, nu ca acum. Trebuie sa stii care sunt realitatile din sistem, pentru ca in primul trimestru, spre exemplu, se platesc bani mai multi, dupa aceea, in trimestrul II, vin concediile – sunt niste lucruri care trebuie studiate din timp, nu ma trezesc acum ca nu am bani. Deci daca m-am “trezit” ca nu am bani, inseamna ca dormeam, stiind ca am bani. Lucrurile acestea se fac din timp, nu asa, pe ultima suta de metri. Lucrurile trebuie gandite si vazute previzionar, asta este ideea, nu stau sa ma trezesc, de exemplu, in luna noiembrie, ca nu am bani. Eu stiu ca in noiembrie nu voi avea bani si atunci, cu cel putin o luna-doua inainte, fac tot ce pot sa fac rost de bani”.