Botea: Din 2012, ISJ Braila este in cadere libera ca imagine si ca mod de rezolvare a problemelor

P1090233

Presedintele PMP Braila, profesorul Viorel Botea, acuza faptul ca in ultimii 3 ani, sub conducerea lui Iulian Danielescu si a lui Carmen Parlog,  imaginea Inspectoratului Scolar Judetean s-a aflat in cadere libere, ca urmare a numeroaselor scandaluri de coruptie. Botea spune ca nici macar locurile fruntase obtinute in acesti ani la examenele nationale nu au putut “curata” petele de pe imaginea ISJ, avand in vedere ca nici aceste rezultate nu au fost obtinute tocmai corect: “Din 2012, ISJ Braila este in cadere libera ca imagine, ca mod de  exprimare, ca mod de rezolvare a problemelor. Faptul ca am avut locul I la Evaluarea Nationala si am avut in acelasi timp si 500 de elevi corigenti nu inseamna cu adevarat locul I. Faptul ca s-au obtinut rezultate formidabil de bune la Bac, in contextul in care sunt sute de elevi care nu au intrat in Bacalaureat nu inseamna performanta. Performanta inseamna cand raman putini elevi pe afara si marea majoritate iau Bacalaureatul. Si aceasta performanta nu se obtine lasand elevii corigenti, ci ajutandu-i prin mijloace specifice – de exemplu, prin efectuarea de pregatiri la scoala, sau prin Centrul de excelenta, care a disparut, pentru ca era creatia altora…”.

Precizam ca in ultimul scandal din invatamantul brailean, legat de suspiciunile cu privire la modul in care s-au efectuat unele transferuri intre licee, pentru elevii de clasa a IX-a, au aparut chiar astazi noi amanunte, ce vizeaza depistarea a 29 de transferuri scolare ilegale, ce au fost anulate de Ministerul Educatiei.