Botea: Nu am sesizat nimic din partea ISJ, care sa semene a “curatenie” in invatamantul brailean
Presedintele PMP Braila, Viorel Botea, declara ca n-a sesizat in ultimele saptamani ca inspectorul scolar general al judetului, Iulian Danielescu, ar fi inceput o “curatire din temelii” a invatamantului local, asa cum spunea ca are de gand, dupa ce i s-a refuzat demisia. Intrebat, astazi, daca, in calitate de profesor, deci de om din sistem, a observat in ultima vreme ca Danielescu a “taiat in carne vie” – asa cum declara ca va face, dupa descinderile procurorilor DNA la Inspectoratul Scolar si la doua licee din municipiu -, Botea ne-a raspuns:”Invatamantul brailean nu este corupt. Numai anumite persoane sunt corupte si acestea vor raspunde in fata justitiei. Sa taie in carne vie in ce, in omul care vine de la tara si nu-si primeste banii pe naveta? Sau sa tai la ce, la profesorul care are 8 milioane salariu? Acela nici nu stie ce-i aia coruptie in invatamant! Nici macar nu se gandeste la asa ceva”.
In concluzie, liderul PMP spune ca personal, nu a sesizat nimic care sa semene a “curatenie” in invatamant: “Sigurul lucru pe care l-am sesizat este faptul ca este tot mai multa centralizare a puterii la Inspectoratul Scolar Judetean si am mai observat o incercare de a salva o institutie care, din pacate, s-a compromis – institutia Inspectoratului Scolar, nu sistemul de invatamant brailean”.