Botea: Numirea Cristinei Anton in fruntea ISJ este un cartonas galben pentru adjunctul Carmen Parlog
Presedintele PMP Braila, Viorel Botea, se declara multumit de schimbarea conducerii Inspectoratului Scolar Judetean si este convins ca noul sef al institutiei, Cristina Anton, va face treaba foarte buna: “Ma bucur ca s-a realizat aceasta schimbare, actualul inspector general este o persoana serioasa, o persoana profesionista, care este in afara oricaror suspiciuni de coruptie. Are experienta in organizarea examenelor si aceasta numire este una buna, iar daca va ramane pe o perioada de timp mai indelungata si nu pe 10 zile, pana la concurs, va schimba mentalitatea, gandirea si imaginea pe care ISJ le are in momentul de fata”.
Botea, care a fost el insusi inspector scolar general al Brailei, a mai spus astazi ca dupa demisia sefului ISJ Iulian Danielescu, mutarea fireasca era ca adjunctul acestuia sa preia conducerea interimara, pana la organizarea concursului de ocupare a postului, peste circa 2 saptamani. In opinia liderului PMP, faptul ca s-a preferat sa fie numita o alta persoana, chiar si numai pentru cateva zile, este un semn clar ca actualul adjunct, Carmen Parlog, este persona non-grata pentru conducerea Ministerului Educatiei: “Personal, consider ca faptul ca doamna profesoara Cristina Anton a fost numita inspector scolar general nu reprezinta decat un cartonas galben pentru actuala conducere a ISJ, adica pentru doamna Carmen Parlog, si arata ca ministerul nu-si doreste actuala conducere, pentru ca daca si-o dorea, o numea pe doamna Parlog. O minima educatie manageriala spune in felul urmator: cand primesti un semnal de acest gen, faci un pas inapoi si te retragi, pentru ca in opinia mea, cei de la minister stiu destul de multe lucruri vizavi de ce s-a intamplat la Braila si sunt convins ca in perioada urmatoare vor aparea diverse lucruri care nu o sa faca cinste ISJ. Daca inspectorul scolar general adjunct era dorit, automat era pus ca inspector scolar general, fiindca aceasta este o practica, o cutuma care s-a realizat de-a lungul timpului. E un semnal negativ pentru actuala conducere a ISJ. Pozitiv este insa faptul ca avem un nou inspector scolar general, caruia nu poti sa-i reprosezi nimic, in momentul de fata”.