BOTEA: TAXA PE APA DE PLOAIE E O PROBLEMA MARGINALA, UN SUBIECT MARUNT. PROBLEMELE ADEVARATE SUNT LIPSA UNEI AUTOSTRAZI, POLUAREA, LIPSA PARCURILOR, CRIMINALITATEA

Consilierul municipal Bogdan Botea (PND) este de parere ca liberalii fac prea mult caz pe tema taxei pe apa de ploaie si ca aceasta “este o problema marginala”. In opinia lui Botea, adevaratele probleme ale orasului sunt lipsa unei autostrazi catre Bucuresti sau Galati, poluarea in crestere, lipsa parcurilor si proasta lor intretinere, starea proasta a transportului in comun, criminalitatea in crestere in oras si crima organizata. In acest context, PND-istului i se pare ca este exagerat sa te agiti atat – cum fac liberalii -, din cauza modificarii unei taxe de la 6 lei/persoana/luna, la 11 lei/persoana/luna.

In comentariile facute pe o retea de socializare, Botea apreciaza ca liberalii “se cramponeaza de subiecte marunte, pentru un electorat pauper si confuz” si este convins ca CLM nu are competenta legala sa aprobe renuntarea la taxa pe apa de ploaie: “Credeti ca putem anula o lege prin hotarare de Consiliu Local??? Eu cred ca o asemenea hotarare nu va trece de avizul de legalitate al Prefecturii! Ceea ce constat este ca nici un Parlamentar de Braila nu a depus un proiect de modificare a legii! Sunt de acord ca taxa pe apa de ploaie este o modificare deghizata a pretului apei si ca aceasta afecteaza multi oameni cu venituri mai mici! Dar sa nu uitam ca din acesti bani se reabiliteaza reteaua de apa a orasului, care este foarte veche!

Corect ar fi fost sa li se spuna contribuabililor pretul real al apei, dar nu este prima data cand se face asa ceva de catre statul roman! Sunt multe alte taxe inechitabile: taxa poluare auto, TVA retroactive, etc ! Ma asteptam de la cei care cer anularea acestei taxe sa ceara sa se faca un Audit contabil la CUP DUNAREA si sa fie adus la cunostinta publicului, intrucat s-ar putea sa avem surprize! Si cred ca e timpul sa se faca un Audit contabil independent la toate serviciile din subordinea CLM!

Deci raspunsul este da, sunt de acord sa votez oricand anularea acestei taxe, daca ar exista o solutie legislativa eficienta si efectiva in acest sens! Pentru modificarea acestei taxe, va indrum, totusi, sa luati legatura cu parlamentarul din circumscriptia dvs!”.