Botea: Viorel Mortu recredibilizeaza CJ Braila, dar unele din initiativele lui nu-si au locul

P1070110

Presedintele PMP Braila, Viorel Botea, considera benefica pentru imaginea sifonata a Consiliului Judetean instalarea in functia de presedinte interimar a lui Viorel Mortu (PSD), pe care il califica drept un om “curat”. Pe de alta parte, insa, Botea  este de parere ca initiativele acestuia privind organizarea de spectacole de teatru si muzica in mediul rural si plimbarile elevilor cu vaporasul pe Dunare nu sunt nici pe departe prioritati ale brailenilor, mai ales pentru cei de la tara, care n-au ce pune pe masa de la o zi la alta: “Cel mai important pas inainte care a fost facut este ca in fruntea CJ Braila este totusi un om curat. Este foarte important acest lucru, pentru ca pana acum, Consiliul Judetean, ca si alte institutii deconcentrate din Braila, nu a reprezentat decat o pata neagra pe administratia locala. Domnul Mortu a dat cateva idei privind o serie de actiuni pe care doreste sa le faca, dar in opinia noastra, aceste actiuni nu sunt prioritare.

Daca ne reamintim, eu am facut acea propunere ca domnul Mortu sa fi presedinte interimar la CJ si am facut-o nu pentru ca este un administrator extraordinar, sau pentru ca n-ar exista altul mai bun decat dumnealui, ci, in primul rand, pentru a recredibiliza aceasta institutie. Acesta este un adevar. Pe de alta parte, insa, sunt multe initiative ale dumnealui care, din nefericire, nu-si au locul si asta pentru ca in primul rand oamenii se gandesc la ziua de maine, nu se gandesc la faptul ca le-ar trebui mai multa cultura, ei se gandesc la ce pun in farfurie. Pasul urmator ar fi ca noua conducere CJ sa se gandeasca la facilitarea crearii unor investitii care sa aduca locuri de munca”.