BRAILA ARE NEVOIE DE PNL. LIBERALI, HOTARATI-VA: VOI MAI AVETI NEVOIE DE PNL?

Liberalii braileni sunt atat de ocupati sa se atace si sa se distruga intre ei, si sunt atat de bucurosi de fiecare data cand reusesc sa mai faca o gaura in acea parte a barcii in care se afla tabara rivala, incat nu mai sesiseaza ca desi adversarii din propriul partid se scufunda primii, in final, si partea lor de barca se duce, incet, in aceeasi directie – in jos.

Fuziunea PNL-PDL a fost de la inceput sortita esecului – cel putin la Braila, si indiferent de declaratiile reprezentantilor celor doua parti, care sustin intr-una ca nu mai exista decat PNL si ca sunt ca fratii, adevarul pe care il stiu si ei, si noi, este ca sunt frati vitregi, care isi infig cutitul in spate – la modul figurat, desigur – ori de cate ori au ocazia, iar sloganul in PNL Braila, de cand cu unirea, este “ori ei, ori noi”.

Frate, frate, dar politica… asta… branza liberala e pe bani – si asta se vede mai ales in ultima perioada, de cand unii au iesit la cumparaturi. Tragedia este ca nu-si dau seama ca s-ar putea sa fi dat bani pe pielea ursului din padure, fiindca in ritmul in care se devoreaza unii pe altii, s-ar putea sa ramana cu buza umflata la alegerile parlamentare. Si asa au ramas cu un gust amar, zilele trecute, cand PNL a ramas cu un singur presedinte la nivel central.

Cand e vorba sa faca manevre de amploare, indiferent de ce natura ar fi acestea, politicienii adevarati – fie ei si de provincie – calculeaza ca la sah, mai multe mutari inainte si vad mai mult decat interesul strict personal: vad imaginea de ansamblu.

Cand darami pereti intr-o cladire, pentru reamenajari – fie ele si “reamenajari politice”, care vizeaza daramarea adversarilor din propriul partid -, inainte sa dai cu barosul, te asiguri ca nu darami un stalp de rezistenta si ajungi, astfel, sa se prabuseasca intreaga cladire peste tine, sau dupa tine.

Sa fii gata sa distrugi o intreaga organizatie dintr-o ambitie personala, sa mergi pe principiul “dupa mine, potopul”, nu este atitudinea unui om politic adevarat, ci a unui iresponsabil. Si la fel de iresponsabili sunt cei care sunt dispusi sa se alature unui astfel de demers, contra cost sau nu.

Braila are nevoie de opozitie. Dar PNL Braila nu mai face de mult opozitie adevarata. PNL Braila isi face singur opozitie, liberalii fiind ocupati sa se distruga intre ei si apoi se mira ca brailenii au votat iar PSD. Si n-ar fi de mirare ca, urmare a luptelor intestine, dincolo de faptul ca le-a fost adus un presedinte din alt judet, sa le fie parasutati si pe listele de candidati la alegerile parlamentare indivizi desemnati de la centru, care au trecut prin Braila doar in drum spre Galati si care isi vor scutura arborele genealogic, doar-doar o cadea vreo ruda indepartata care a trait in judetul nostru si a carei amintire o vor purta ca pe sfintele moaste in campania electorala, ca semn ca pe ei chiar ii leaga ceva de aceasta zona.

Daca jocul de fotbal se castiga pe goluri, alegerile se castiga pe voturi. Ca atare, sa-ti alegi candidatii potriviti, care sunt capabili sa-ti aduca voturi, este esential in lupta politica, mai ales cand organizatia ta nu este chiar pe val, din punct de vedere electoral. Si daca liberalii braileni se bazeaza pe faptul ca oricum vor scoate un senator si-un deputat, pe votul celor care raman langa PNL indiferent ce s-ar intampla, s-ar putea sa aiba o surpriza neplacuta. Iar daca nu vor avea ei, vom avea noi, brailenii, o supriza neplacuta, cand vom ajunge sa fim reprezentati (din nou) de parlamentari care nu sunt din filmul asta, ci din filmele cu prosti. Asta este o situatie in care, clar, nu are nimeni de castigat pe termen lung – nici PNL, nici brailenii.

Cu primari liberali care ameninta public ca nu vor face campanie electorala pentru candidatii PNL decat in anumite conditii, cu un presedinte al organizatiei din alt judet, eventual cu parasutati drept candidati, cu aliati precum fosta lor colega, Simona Draghincescu, care le  striga “nesimtitilor, ipocritilor, mincinosilor“ in prag de campanie electorala, si sa vrei sa le urezi succes in alegeri, nu ai cum; nu le poti prezenta decat condoleante.

Si o spun din nou: Braila are nevoie de o opozitie puternica. Braila are nevoie de un PNL puternic. Ramane sa se hotarasca liberalii daca omoara sau nu PNL, daca actioneaza responsabil macar in al 12-lea ceas, sau inchid usa, intorc sageata cu varful in jos si dau foc la fitil.