„Brăila Unveiled” – o platformă online creată în cadrul Atelierului de Marketing Digital

Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila a găzduit în perioada ianuarie – mai 2025 Atelierul de Marketing Digital realizat în parteneriat cu See First Marketing, sub îndrumarea formatorului acreditat Teodora Adamache.

Scopul principal al proiectului a fost acela de a introduce elevii de liceu din municipiul Brăila în universul marketingului digital, într-un format interactiv și aplicat, adaptat nivelului lor de cunoștințe. Programul a inclus exerciții de înțelegere a unei strategii de comunicare și o temă practică principală: crearea platformei online „Brăila Unveiled”, pentru promovarea orașului Brăila în întreaga lume.

„Un element esențial al atelierului a fost deschiderea către dialog cu specialiști în marketing. Elevii au avut ocazia să interacționeze, în format fizic sau online, cu invitați care le-au împărtășit perspective diverse și valoroase din domeniu: Andrei Cismaru, Anamaria Hancu, Mirela Dogărescu, Ionuț Radu Munteanu și Toma Matei. Dialogul cu invitații speciali, aplicarea directă a cunoștințelor în proiecte reale și entuziasmul participanților confirmă nevoia unor astfel de inițiative educaționale în comunitatea locală.

Dintre cele mai relevante lucruri câștigate menționate de participanți amintim: îmbunătățirea abilităților de comunicare publică, crearea de legături sociale și prietenii noi, descoperirea și exersarea unor skill-uri digitale precum: grafic design, creare de conținut, strategie de social media.

Proiectul are potențial de extindere în alte comunități și poate fi dezvoltat în ediții viitoare, cu un nivel mai avansat de teorie, proiecte creative și implicare civică, consolidând puntea dintre educație și realitatea profesională”, spun organizatorii.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns