Brăileanul Cătălin Ciorășteanu acuză „situația dezastruoasă” a colectării deșeurilor din municipiu: „Este un atentat la sănătatea publică!”. El a lansat o petiție online pe această temă

Cătălin Ciorășteanu, fost jandarm, în prezent ieșit la pensie, a solicitat în scris Primăriei Brăila să recalculeze taxa pe salubritate aferentă  perioadei de după 11 iunie în care nu s-a colectat gunoiul de la populație/ agenți economici și nu s-a asigurat nici curățenia străzilor și să restituie diferența de sumă contribuabililor care au plătit deja pentru aceste servicii.

Ciorășteanu este brăileanul care la finele lunii iunie, în perioada în care municipiul era sufocat de gunoie, în mod de protest față de faptul că pe strada lui nu s-a ridicat gunoiul de la case de circa două săptămâni, iar din cauza temperaturilor ridicate, situația devenise insuportabilă, a dus la sediul Primăriei un sac cu deșeuri și l-a lăsat acolo, explicând în mod civilizat polițistului local motivația acestui gest.

Deși a fost amendat cu 2500 de lei pentru protestul său – amendă pe care acesta o va contesta în instanță -, Ciorășteanu nu s-a lăsat intimidat și a continuat demersurile civice, solicitând Municipalității să se asigure servicii de salubritate decente, astfel încât străzile să nu mai fie pline de gunoaie.

Fostul jandarm îi invită pe brăileni care doresc să susțină acest demers să semneze petiția online pe care a lansat-o pe 29 iulie: „În calitate de cetățean al municipiului Brăila, astăzi, 29.07.2024 am înaintat către Primăria municipiului Brăila, Prefectura Brăila, DSP Brăila, Garda de Mediu Brăila notificări legate de situația dezastruoasă a colectării deșeurilor din municipiu, precum și curățenia străzilor din municipiul Brăila, situație care reprezintă un atentat la sănătatea publică. Totodată, am solicitat Primăriei Brăila restituirea/recalcularea cotei părți din taxa de salubritate aferentă perioadei 11.06.2024 – până la soluționarea problemei!

Te invit să susții și TU acest demers prin semnarea acestei petiții de mai jos. Orașul nostru trebuie să fie curat!”.

Petiția online lansată de Cătălin Ciorășteanu  poate fi semnată aici: https://www.petitieonline.com/petitie_privind_situatia_mun_brila_din_cauza_gunoaielor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns