Brăileni pe podium la Campionatul Mondial si Cupa Mondială de Karate SKDUN. Cei 5 karateka au obținut 14 medalii

În perioada 30 septembrie – 2 octombrie, la Karlovy Vary (Cehia), lotul national de Karate SKDUN, afiliat la Federatia Romana de Arte Martiale, a participat cu peste 200 de sportivi, la cea de-a XXIX-a editie a Campionatul Mondial si a XIV-a editie a Cupei Mondiale de Karate SKDUN.

Înscrierea sportivilor a fost făcută în programul informatic Sportdata, iar competiția a fost supervizată de presedintele Organizatiei Mondiale de Karate SKDUN, Shihan Aurel Pătru, centura neagra 8 Dan, instructorii comitetului tehnic Sensei Colin Putt și marele maestru japonez Yasuyoshi Saito, precum si de catre membrii BOARD ai Shotokan Karate Do of United Nations (SKDUN).

Presedintele organizației mondiale de karate SKDUN, Shihan Aurel Pătru, a declarat: ”Realitatea este ca avem o echipa foarte bună, însă mai important este că avem în spate o generație nouă de copii talentați pe care va trebui să-i «creștem» cu grijă, pentru a ajunge, la rândul lor, karateka foarte buni și din punct de vedere sportiv, dar și în ceea ce privește educația lor”.

Lupta a fost acerba, concurând peste 1000 de karateka de pe 4 continente, din peste 28 de țări, inclusiv Japonia. Arbitrajul, secretariatul și securitatea au fost realizate de cei mai buni profesioniști internaționali.

Fiind membrii ai lotului national și beneficiind de susținerea financiară a Consiliului Județean Braila, 5 karateka legitimați la Asociația Clubul de Arte Marțiale Tsunamy Brăila, care sunt antrenați de Senseii Sebastian Cazan și Florin Nichifor, au luptat la aceasta competitie pentru titlul de campioni mondiali și au urcat pe podium de 14 ori, imnul țării noastre fiind cântat de 5 ori, doar pentru sportivii brăileni care au ocupat cea mai înaltă poziție a podiumului.

”A fost o competiție reușită. Mă bucur enorm pentru rezultatele copiilor si mă bucur ca avem viitor și asta contează enorm, să avem baza de selecție, să avem de unde alege pentru performanță. Felicit sportivii pentru efortul depus și mulțumesc Consiliului Judetean Braila pentru sprijinul acordat, sprijin fără de care ne-ar fi fost dificil să ajungem la Mondiale. Avem sportivi dedicați, implicați, care ne fac cinste. Încercăm prin sport să educăm copiii pentru a ajunge oameni de excepție, modele în societate. Osss! Mă înclin”, a declarat sensei Sebastian Cazan, președintele clubului Tsunamy Brăila.

CAMPIONII BRĂILENI SUNT URMĂTORII:

Plopeanu Laurențiu Andrei (centura albastra 4 kyu)

Locul 1 la Jiyu kumite, juniori, 16 – 17 ani, 6 – 4 kyu, -70 kg

Locul 1 la Kihon Ippon Kumite, juniori, 16 – 17 ani, 6 – 4 kyu

Locul 2 la Kata Individual, juniori, 16 – 17 ani, 6 – 4 kyu

Locul 2 la Duo Kata Echipe, juniori, 16 – 20 ani, 6 – 4 kyu

Locul 3 la Duo Kata Echipe Mixt, juniori, 16 – 20 ani, 6 – 4 kyu

Udrea Denisa Ștefania (centura albastra 4 kyu), fiind la prima participare într-o competiție internațională și având 14 contraconcurenți la categoria ei de vârstă și grad, a obținut:

Locul 1 la Kata Individual, copii 10 – 11 ani, 5 – 4 kyu, TOP 8

Locul 2 la Kihon Ippon Kumite, copii 10 – 11 ani, 6 – 4 kyu, – 34 kg

Locul 3 la Jiyu Kumite, copii, 10 – 11 ani, 6 – 4 kyu, – 34 kg

Tatu Maria Rebeca (centura verde 6 kyu):

Locul 1 la Kata Individual, cadeți, 14 – 15 ani, 6 kyu

Locul 3 la Kihon Ippon Kumite, cadeți, 14 – 15 ani, 6 – 4 kyu

Locul 3 la Jiyu Kumite, cadeți, 14 – 15 ani, 6 – 4 kyu, – 50 kg

Manea Elena Raluca (centura verde 6 kyu):

Locul 1 la Kihon Ippon Kumite, juniori, 16 – 17 ani, 6 – 4 kyu

Locul 3 la Duo Kata Echipe Mixt, 16 – 20 ANI, 6 – 4 kyu

Tudose Ovidiu Alin (centura albastra 4 kyu):

Locul 2 la Kata Individual, cadeți, 14 – 15 ani, 4 kyu

Următorul obiectiv competițional la care vor participă karateka brăileni va fi Campionatul European din luna martie 2023, ce va avea loc în localitatea Lignano Sabbidoro, Italia.