CAMPANIA „FII TU UN EROU PENTRU SEMENII TĂI!” SE VA DERULA TOATĂ LUNA APRILIE ȘI ÎN LUNA MAI

Militarii Laurențiu Cobzaru (subofițer MApN, Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă “Smârdan”, Poliția Militară) si Costel Mazâlu (subofițer la Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dunărea” al județului Brăila) anunță că vor continua toată luna aprilie și apoi, în luna mai, campania „FII TU UN EROU pentru semenii tăi!”, ce are drept scop ajutorarea persoanelor vârstnice aflate în dificultate, cu o situație financiară precară.

Mai exact, este vorba despre o campanie de colectare de produse alimentare (pe raza județelor Galați și Brăila), de la persoanele dornice să facă acest gen de donații și apoi, de distribuirea acestora către bătrânii aflați în suferință.

Alimentele trebuie să se afle în termen de valabilitate și să facă parte din categorii neperisabile, care nu necesită o temperatură specială de păstrare, precum: alimente de bază (ulei, făină, orez, zahăr, ingrediente de copt), conserve, paste făinoase, sosuri, produse de patiserie ambalate, ceaiuri, dulceață, gemuri, etc.

Persoanele care vor să facă donații sunt rugate să apeleze numărul de telefon 0741.390761 (Laurențiu Cobzaru) și echipa FII TU UN EROU vine la domiciliul acestora, pentru a colecta produsele alimentare.

Echipa „FII TU UN EROU” anunță că a început distribuirea donațiilor și transmite brăilenilor și gălățenilor: „Mulțumim din toată inima tuturor, pentru donații. Campania noastră continuă datorită dumneavoastră, va fi toată luna Aprilie și Mai (Nr.  tel. 0741390761).
Link eveniment caritabil:
https://facebook.com/events/s/fii-tu-un-erou-pentru-semenii-/581317589148818/?ti=as

Dumnezeu nu schimbă întotdeauna circumstanțele din viața noastră, nu le-a schimbat pentru Domnul Iisus pe acel deal din afara Ierusalimului, dar crucea este, de asemenea, dovada că Dumnezeu are întotdeauna un scop și că planul Său va triumfa în orice circumstanță din această lume!

Fii Tu Un Erou – sprijin, speranță, șansă la viață!
«Ce faci pentru tine dispare odată cu tine, ce faci pentru ceilalți rămâne pentru eternitate!» “.