Canciu: 98,97% din posturile didactice din Braila sunt ocupate de personal calificat

P1110239

La nivelul judetului Braila, in sistemul de invatamant preuniversitar, in acest an scolar functioneaza un numar de 284  de unitati in invatamantul de stat. Potrivit unui raport prezentat de inspectorul scolar general al judetului, Catalin Canciu, cele mai multe dintre orele de curs sunt sustinute de  personal didactic calificat; mai exact, catedrele sunt ocupate in proportie de 98,97 % de personal calificat, inregistrandu-se o crestere a acestui procent, fata de anul scolar precedent. In total, in anul scolar 2015-2016, in judetul Braila sunt ocupate de personal necalificat doar 74,04 posturi didactice, dintre care: * in invatamantul prescolar – 14 posturi; * in invatamantul primar – 21 de posturi; * in invatamantul gimnazial si liceal – 39,04 posturi.

Din totalul celor 3.539,31 posturi didactice existente la nivelul judetului, un numar de 317,42 posturi au fost ocupate prin cumul sau plata cu ora de catre titulari, suplinitori calificati, pensionari si in foarte putine cazuri, de catre suplinitori necalificati. Disciplinele cu numar mai mare de posturi ocupate in regim de plata cu ora sunt: *matematica – 35,19 posturi; * limba si literatura romana – 33,86; * limba engleza – 32,33; * invatamant prescolar – 20; * invatamant primar – 36,32 posturi.

In raport se mai precizeaza ca, urmare a implinirii varstei limita de pensionare pana la 1 septembrie 2015, la nivelul judetului Braila s-au pensionat 152 cadre didactice titulare. S-au inregistrat 10 cereri de pensionare anticipata, 7 cereri de pensionare anticipat partial si 135 cereri de pensionare la limita de varsta.