Canciu, despre Botea: Spune că eu fac politică în timpul programului. Păi cum poți să vorbești despre asta, în condițiile în care tu ești primul care ai încălcat o regulă?!

Inspectorul școlar general al Brăilei, Cătălin Canciu (PNL) este indignat de faptul că fostul inspector școlar general, Viorel Botea (PMP), îi reproșează că face politică în timpul programului, în condițiile în care Botea însuși ar fi făcut același lucru, pe vremea când conducea ISJ.

Mai concret, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, Viorel Botea a comentat că șeful ISJ nu poate reproșa unor directori că au făcut politică în timpul programului de lucru, atât timp cât Canciu participă la conferințe de presă la PNL și distribuie pe rețelele de socializare postări cu caracter politic în timpul programului de lucru.

La rândul său, Cătălin Canciu ne-a declarat că nici Botea nu-i poate reproșa lui astfel de lucruri, atât timp cât în campania de la alegerile locale de anul trecut, PMP-istul participa la ședințe politice online din biroul de la Inspectoratul Școlar, în timpul programului de lucru:  „Am văzut că vorbește despre faptul că eu fac politică în timpul programului. Păi cum poți să vorbești despre asta, în condițiile în care tu ești primul care ai încălcat o regulă?! În campania de la locale PMP prezenta un filmuleț de la o întâlnire online între fostul inspector școlar general și o doamnă din partidul respectiv. Și am surprins un cadru, am făcut un print screen:  discuția avea loc la ora 11, în timpul programului, din biroul de inspector școlar general.

Era o ședință online cu o doamnă care avea o funcție în PMP și asta se întâmpla în timpul programului de lucru  de la ISJ. Iar filmarea nu este de pe stradă, este din biroul inspectorului școlar general”.

În ceea ce privește faptul că el a participat la conferințe de presă organizate la sediul PNL în timpul programului de lucru, Canciu a comentat: „Este vorba de o conferință de presă la care i-am cerut (lui Viorel Botea – n.r.) acceptul să plec de la ISJ, că eu eram adjunctul său la acel moment. Dacă mi-a dat acceptul e o problemă a dânsului, dacă n-a avut autoritate… Dar eu i-am spus atunci «Mă duc jumătate de oră», fiindcă altă dată am stat până seara târziu la ISJ. Nu poți să îi spui presei să vină seara la ora 17… Și acea jumătate de oră am recuperat-o sau o recuperam, slavă Domnului!”.

Referitor la faptul că în timpul programului de lucru de la ISJ a distribuit pe contul său de pe o rețea de socializare o postare legată de o acțiune a PNL, inspectorul școlar general a explicat: „Eram într-o pauză, cum face fiecare o pauză de câteva secunde și am deschis telefonul și am distribuit acea postare fiind că era vorba de 1 Martie, colegii mei ofereau flori. Deci a fost o chestie de două secunde.

Aș putea să spun altceva, că eram în drum spre Brăila, că veneam de nu știu unde, dar nu mint, că nu are rost”.

Referitor la discuția la care referire Canciu (vezi foto), Viorel Botea a precizat că în ziua respectivă era în concediu (deci nu se afla în timpul programului de lucru), dar venise la Inspectorat pentru a rezolva niște probleme importante.