CANCIU (PNL), DUPĂ CE UN TÂNĂR A CĂZUT ÎNTR-O CANALIZARE FĂRĂ CAPAC: VĂ ÎNTREB, DOMNULE PRIMAR, CE AR TREBUI SĂ FACEM NOI, CETĂȚENII, CA VIAȚA NOASTRĂ SĂ NU MAI FIE PUSĂ ÎN PERICOL?

Președintele Organizației municipale PNL Brăila, Cătălin Canciu, îl acuză pe primarul Brăilei, Marian Dragomir (PSD), de „nepăsare” și îi solicită public să își asume vina pentru faptul că aseară, în Parcul Monument, un bărbat în vârstă de 33 de ani a căzut într-o canalizare în timp ce făcea jogging.

Canciu acuză Primăria Brăila „pentru iresponsabilitatea de care a dat dovadă, permițând să se întâmple astfel de lucruri” și-i cere edilului șef, într-un comunicat dat publicității, să ia măsuri de urgență, astfel încât să nu se mai repete astfel de „incidente care pun în pericol viața brăilenilor și nu numai”: ”Asistăm, încă o dată, la neputința și ignoranța edilului acestui oraș.

«Eu asfaltez », această afirmație a reprezentat sloganul de campanie al unui primar care a câștigat alegerile cu peste 63%. Este vorba de primarul Brăilei, cel care administrează orașul fără nicio viziune, însăilând totul de-a valma, în batjocură față de cetățean și de nevoile sale. Trotuare neterminate, șosele vălurite cu gropi perene, borduri scâlciate, absența totală a pistelor de bicicletă, stâlpi de electricitate care abia mai stau în picioare, locuri cu tot felul de capcane pregătite să ne facă permanent un rău.

Aseară, un tânăr s-a încumetat să facă puțină mișcare în acest labirint periculos și a pățit-o, căzând într-o canalizare fără capac; norocul lui a fost că nu s-a rănit foarte grav.

Vă întreb, domnule primar: ce ar trebui să facem noi, cetățenii, ca viața noastră să nu mai fie pusă în pericol? ”.