CANDEA, SUPARAT CA SEFUL CJ NU-I APROBA O SUPLIMENTARE LA COMBUSTIBIL: ASTA E DISCRIMINARE!
Participarea Muzeului Brailei la o expozitie de pictura organizata la Venetia, in perioada 3-10 mai, a provocat in cea mai recenta sedinta a Consiliului Judetean discutii aprinse, replici de nedisimulat dispret, acuzatii de discriminare aduse presedintelui CJ si chiar o amenintare cu actionarea in instanta a unui consilier, din partea directorului Muzeului, Ionel Candea. Mai exact, este vorba despre expozitia “Venezia nelle opere grafiche e pittoriche di alcuni artisti romeni provenienti dalla collezione del Museo di Braila <<Carol I>>”, organizata de Muzeu, impreuna cu Institutul Roman de Cultura si Cercetare Umanistica de la Venetia.
Conducerea Muzeului a solicitat Consiliului Judetean o majorare cu 800 de litri a cotei de carburant alocata institutiei, pentru masina cu care se vor transporta operele de arta la Venetia si inapoi, in tara.
Presedintele CJ, Iulian Chiriac, a declarat ca este ultima oara cand accepta solicitari privind deplasari la manifestari in tara sau peste hotare, fara sa i se prezinte “date financiare concrete”: “Stiu ca este aprobat in programul dvs de evenimente, dar inainte vreau sa veniti cu proiectul de hotarare si cu argumentatia financiara”.
Ionel Candea a replicat ca Muzeul a trimis in timp util toate datele, respectiv pe 6 martie, ca este a trei oara cand se face o astfel de manifestare si “niciodata nu am avut o asemenea mirare din partea CJ, ca nu se poate face si de ce nu se putea face. Eu nu am inteles de ce nu se putea face, cata vreme am spus ca aceasta organizare de expozitie nu necesita cheltuieli suplimentare; singurul lucru care era normal sa-l cerem era suplimentarea la combustibil, pentru ca sunt tablouri de patrimoniu, pe care trebuie sa le trasportam cu masina, nu pot fi trasportate cu avionul, nu se poate altfel”.
“La care n-am fost de acord!” , a spus Chiriac.
“Puteti sa fiti sau nu, ca e lege, nu se transporta altfel!”
“La suplimentarea combustibilului la Muzeu nu sunt de acord!”
“In cazul asta, spunem Institutului de la Venetia ca nu se poate face si…”
“Pai nu, v-am aprobat bugetul si ramaneti in cheltuielile aprobate… Va organizati.”
“E o cantitate de 800 de litri de combustibil, pe care trebuie sa o facem din venituri. Eu nu inteleg, asta e discriminare! Discriminare se cheama in Europa!”, a protestat Candea.