Candidatul AUR la Primăria Viziru este Sorin Ovidiu Sider

Alianța pentru Unirea Românilor va fi reprezentată în cursa pentru Primăria Viziru de către Sorin Ovidiu Sider, profesor de sport, care „în ultimii 5 ani face parte din Diaspora”, după cum spun liderii AUR.

„Sorin  este fiu al satului Viziru, este tânăr, are 40 de ani, ambițios si fără istoric politic, are perspective noi, vine cu un aer proaspăt și vine să facă treabă cu experiența acumulată în ultimii 5 ani în Anglia.

Pentru prima dată în ultimii 30 de ani în Viziru, candidatul la Primărie este propunerea tinerilor din comuna Viziru și sat Lanurile către AUR, iar noi, echipa AUR, anunțăm că îl susținem necondiționat, vom face o campanie ca la carte și anunțăm că AUR va produce surpriza la Viziru”, se mai arată într-un comunicat dat publicității.