CAPRARIU: MANAGEMENTUL DE LA “BRAICAR” ESTE DEZASTRUOS. DIRECTORUL SANDULESCU ESTE TOTAL DEPASIT

Un autobuz ce-si pierde o roata din mers, un altul caruia i se deschid usile din mers, fiind un pericol pentru calatori, soferi care vorbesc urat calatorilor, bramburala cu introducerea cartelelor de calatorie si a echipamentelor de validare a cartelelor – sunt cateva dintre motivele care il determina pe consilierul municipal Lucian Caprariu (Braila Noua) sa traga concluzia ca managementul firmei  de transport public de calatori <<Braicar>> este “dezastruos”.

Caprariu a afirmat astazi ca directorul “Braicar”, Cornel Sandulescu, este total depasit de situatie: “Ce ne arata asta? Ne arata ca e o criza a sistemului public de transport in comun. Domnul Sandulescu este total depasit. Lucrurile astea sunt efectul unui management de slaba calitate, iar un sistem de transport public nu inseamna numai niste autobuze noi si numai angajati si numai trasee, inseamna mult mai mult decat atat”.

Dincolo de incidentele mai deosebite, care atrag atentia opinii publice, Caprariu sustine ca sunt si chestiuni care nu tin prima pagina a ziarelor, dar care sunt importante pentru brailenii care folosesc mijloacele de transport in comun. Una dintre aceste chestiuni ar fi faptul ca nu exista o programare riguroasa in ceea ce priveste circulatia autobuzelor, astfel incat se intampla uneori sa vina in statie cate 3 sau 4 autobuze unul dupa altul, iar apoi, calatorii asteapta zeci de minute, pana sa vina un alt autobuz: “Pe anumite portiuni  sunt statii comune si au trecut 4 autobuze, s-au urcat cetatenii care erau in statie la momentul respectiv si apoi a fost un gol… Lumea spune ca autobuzele vin unele dupa altele si apoi urmeaza o perioada in care nu mai vine niciunul. De ce se intampla asta? Colegul meu spune ca nu mai este dispecerat de mult timp la <<Braicar>>. Dar chiar daca n-ar fi dispecerat, ar trebui sa existe niste grafice care sa fie respectate. Este haos total, nimeni nu mai respecta nimic.

Dar traim intr-o epoca in care avem tehnologie, putem sa avem o aplicatie simpla, sunt sisteme de urmarire a mijloacelor de transport prin satelit, incat sa stim locatia tot timpul, sunt programe care le pot coordona, astfel incat sa optimizeze distibutia lor pe trasee.

In concluzie, situatia este grava la <<Braicar>>. Avem autobuze noi, nu stim cum sunt ele manageriate; o sa ne trezim peste cativa ani ca si astea pica, pentru ca noi vedem ce e la suprafata, dar in profunzime stiu oamenii care sunt acolo”.