CASA MARE BRĂILA – un eveniment pentru iubitorii tradițiilor, ai veșmintelor românești și ai folclorului

Sâmbătă, 24 septembrie, la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” va avea loc evenimentul intitulat „CASA MARE BRĂILA”.

Manifestarea este organizată de „Poveștile IEI” și „Altițe de Galați”, cu sprijinul Bibliotecii Județene „Panait Istrati”, Muzeului „Carol I” și Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila.

Alături de invitații sosiți din țară, brăilenii iubitori de tradiții pot participa începând cu ora 12.00 la lansarea albumului „IA românească – veșmânt, strai, podoabă”, autor dr. Ion Cherciu, etnograf. Prezintă: Dragoș Adrian Neagu, directorul Bibliotecii Județene și Paul Buța, meșter popular.

Programul zilei continuă cu o expoziție de cămăși românești și un spectacol artistic susținut de Ansamblul Folcloric „Țara Vrancei”, condus de Maria Murgoci.

La ora 16.30, la Secția de Etnografie a Muzeului Brăilei se va desfășura „Șezătoarea dunăreană”,  cu ateliere, întâlniri, discuții cu meșterii populari și vizitarea colecțiilor etnografice ale muzeului. În același cadru Ansamblul Folcloric „Măxineanca” și Grupul vocal folcloric „Chiralina” vor oferi publicului un spectacol de cântece și dansuri tradiționale.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns