Casa Națională de Asigurări de Sănătate a dat publicității cea de a treia ediția a Ghidului asiguratului

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a dat publicității cea de a treia ediția a Ghidului asiguratului.

Ghidul își propune să sintetizeze cele mai relevante informații legate de modul de funcționare a sistemului asigurărilor sociale de sănătate și de serviciile acordate în cadrul acestuia.

Informațiile detaliate în acest document se referă la reglementările în vigoare începând cu luna iulie 2023. Serviciile descrise în ghid sunt oferite la cabinetele și centrele medicale, laboratoarele de analize, spitalele, farmaciile și orice alți furnizori de servicii care sunt în contract cu o casă de asigurări de sănătate aflată în subordinea CNAS.

Prima parte a ghidului reprezintă o introducere în sistemul asigurărilor sociale de sănătate din România și oferă informații despre:

*calitatea de asigurat,

*tipurile de pachete de servicii,

*drepturile și obligațiile asiguratului,

*cardul național de asigurări de sănătate și modalitatea de a intra în posesia acestuia.

În a doua parte a ghidului sunt detaliate pachetele de servicii pentru persoanele asigurate și pentru neasigurați pentru fiecare domeniu de asistență medicală, precum și modul prin care pacienții pot beneficia de

aceste servicii, cu ce regularitate și pentru ce afecțiuni.

A treia parte a ghidului cuprinde cinci teme specifice:

*măsuri pentru femeia însărcinată,

*cum pot beneficia asigurații de asistență medicală în alte țări și modul de rambursare a cheltuielilor,

*programele naționale de sănătate curative derulate de CNAS,

*concedii medicale,

*servicii medicale acordate pentru prevenirea și combaterea cancerului.

Cei interesați să consulte Ghidul asiguratului o pot face aici: https://cnas.ro/ghidul-asiguratului/