Cătălin Boboc: „După 6 luni de la scandalul cu așa-zisul furt de curent, se face lumină! Nu fac obiectul niciunui dosar penal. Acel «scandal» avea un singur temei: să fiu scos din politică”

„După 6 luni de la scandalul cu așa-zisul furt de curent, un scandal generat doar pentru a mă discredita, se face lumină! Astfel, pot și eu vorbi mai apăsat despre ce s-a întâmplat” – este începutul unei postări făcute astăzi de Cătălin Boboc, fost prefect al Brăilei, fost secretar de stat, fost președinte PNL Brăila.

În luna octombrie a anului trecut, după ce și-a dat demisia din PNL, Boboc declara că retragerea lui din partid va fi de scurtă durată, doar până se va rezolva problema acuzațiilor care i-au fost aduse cu privire la faptul că ar fura curent la un imobil din Brăila care este proprietatea sa.    Mai exact, este vorba despre faptul că în octombrie 2022 angajații SDEE Muntenia Nord-Sucursala Brăila care făceau verificări în teren au sesizat Poliția, după ce au găsit la un imobil din strada Dianei, proprietatea lui Cătălin Boboc, un contor care spun ei că era branșat ilegal. Ca urmare a sesizării acestora, în cauză a fost întocmit dosar penal și s-au efectuat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe  la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, conform Legii nr. 123/2012 a energiei electrice și gazelor naturale.

La acel moment Boboc a declarat că este nevinovat și că după ce se vor finaliza cercetările și se va dovedi că nu a făcut nimic ilegal va reveni în PNL.

Astăzi Cătălin Boboc face noi declarații pe această temă, pe o rețea de  socializare: „După 6 luni de la scandalul cu așa-zisul furt de curent, un scandal generat doar pentru a mă discredita, se face lumină! Astfel, pot și eu vorbi mai apăsat despre ce s-a întâmplat.

Am confirmarea oficială, confirmare venită de la instituția statului chemată să vegheze la respectarea legii, că a fost o neînțelegere pe care unii s-au grăbit să o exploateze în interes politic, în cel mai abject mod. Și «prietenii», și adversarii! Important e adevărul și, ca de fiecare dată, adevărul iese mereu la suprafață!

Anul acesta împlinesc 20 de ani de politică și, implicit, 20 de ani ca membru PNL, ani în care au fost și bune și rele. Am defectul de a nu fi schimbat partidul și a fi rămas loial liberalismului indiferent dacă au fost vremuri ușoare sau grele.

În atâția ani, până la acest scandal artificial, nu am trăit o mizerie mai mare și nu am vazut oameni atât de mici, oameni care au găsit, la acel moment, ocazia ideală pentru a-mi închide gura.

Mă bucur că am luat decizia de a face un pas în lateral și cred sincer că astfel ar trebui să facă orice politician asupra căruia planează suspiciuni de natură penală. Câți o fac? Mie mi-a fost folositoare această retragere din spațiul public!

Am realizat că, indiferent de context, am să rămân toată viața liberal, cu sau fără carnet de partid, și dacă mă vor unii sau nu mă vor, dacă le sunt unora pe plac sau pe alții îi incomodez.

Și, în plus, am mai realizat că mă enervează populismele socialiștilor chiar și atunci când nu sunt în confruntare directă, ci doar ca simplu observator.

Le mulțumesc celor din media românească care, atunci, au prezentat subiectul așa cum era, ca pe o știre, nu ca pe un subiect de propagandă și linșaj!

Nu fac obiectul niciunui dosar penal și, mai mult decât atât, acel «scandal» avea un singur temei: să fiu scos din politică, bineînțeles cu forța, de cei care n-au înțeles că politica este despre cu totul altceva!

Și, da, mi s-a dovedit încă o dată că îmi fac bine treaba ca politician, de s-a pus în mișcare un întreg mecanism de aruncat cu mizerii. Sănătoși să fim!”