Catalin Boboc: Trebuie instalate inca 200 de camere de supraveghere pe strazile Brailei

P1110866

Candidatul PNL la Primaria Brailei, senatorul Catalin Boboc, considera ca sistemul stradal de supraveghere si-a dovedit din plin eficienta si acesta este un motiv de a-l extinde, prin instalarea a inca circa 200 de camere video in zonele cele mai vulnerabile, din punct de vedere infractional. Boboc sustine ca aceasta investitie se  poate face si cu fonduri europene, astfel incat cheltuiala de la bugetul local ar fi minima: “Trebuie sa mai instalam inca 200 de camere de supraveghere. Exista un centru de monitorizare si prin instalarea acestor noi camere video castigam prin faptul ca in cazul in care te gandesti sa faci o infractiune, daca vezi ca in zona sunt camere de supraveghere, te mai gandesti inca o data, inainte sa actionezi. In plus, daca persoana respectiva face totusi ceva, camerele de supraveghere te ajuta sa o descoperi, iti dau niste elemente ca sa rezolvi problema.

Avem in sensul asta un exemplu: localitatea Victoria era comuna cu cel mai mare grad de infractionalitate din judet. Politistii tot aia sunt, ca numar, primarul nu a putut sa faca nimic in privinta asta, ca nu depinde de el. Dar a montat camere de supraveghere in foarte multe locuri din sat. Poate ca n-au mai furat ca le era frica, poate din alt motiv, dar cert e ca a scazut numarul de infractiuni. E foarte in regula! In fond, obiectivul principal cand montezi astfel de camere de supraveghere nu este ca ei sa faca infractiuni si tu sa-i prinzi, ci este acela de a-i descuraja si de a inregistra mai putine infractiuni”.