CATALIN HAGIU FOST ALES ASTAZI PRESEDINTELE ORGANIZATIEI MUNICIPALE PNL BRAILA

Consilierul municipal Catalin Hagiu este, incepand de astazi, presedintele ales al organizatiei municipale PNL Braila. In plus, astazi, liberalii de la municipiu si-au mai ales doi prim-vicepresedinti – respectiv consilierul municipal Petrica Popa si consilierul judetean Sorin Ionita – si alti 8 vicepresedinti.

Presedintele interimar al PNL Braila, deputatul Vasile Varga, spera ca noua conducere a PNL la nivel de municipiu sa fie ”o voce mult mai puternica” si sa gaseasca “mesajele potrivite, ca sa atraga atentia asupra substantei pozitiilor noastre”.

Intr-o postare facuta pe o retea de socializare, Vasile Varga  se arata multumit de faptul ca in cadrul Comitetului de Coordonare Local al PNL, ce a avut loc astazi, participantii au vorbit “fara menajamente” despre problemele  partidului la nivel national si local: “CATALIN HAGIU ESTE, INCEPAND DE ASTAZI, PRESEDINTELE ALES AL ORGANIZATIEI MUNICIPALE PNL BRAILA!
412 membri ai Comitetului de Coordonare Local au decis in sedinta ce avut loc astazi, ca Biroul Politic Local Braila sa fie condus de Catalin Hagiu.
Din BPL mai fac parte: 2 prim-vicepresedinti (Petrica Popa si Sorin Ionita), 1 trezorier (Mariana Vernescu), 8 vicepresedinti si 15 membri.
M-a bucurat faptul ca organizatia municipala s-a dovedit a fi una deschisa si “vie”, colegii vorbind fara menajamente despre problemele PNL: faptul ca nu am avut un mesaj coerent pana acum, am mizat la un moment dat prea mult pe un premier Dacian Ciolos care ne-a tras in jos, nu am reusit sa ne mobilizam, poate chiar nu am fost ancorati la agenda publica.
De asemenea, am recunoscut fatis ca fuziunea nefinalizata si vesnicele interimate nu au dus la o omogenizare a celor doua formatiuni PNL si PDL in marele PNL, nu am avut incredere unii in altii, nu am actionat mereu unitar. A dezamagit absenta din aceaste batalii a unor colegi pe care contam. Consilieri locali si judeteni nu s-au vazut, nu i-am auzit.
Fiecare dintre noi stim exact ce puteam face mai bine si cat puteam. Cred ca marea provocare a celor care reprezinta noua conducere a PNL la nivel de municipiu este aceea de a fi o voce mult mai puternica si de a gasi mesajele potrivite ca sa atraga atentia asupra substantei pozitiilor noastre.
Îi felicit pe toti cei alesi in noua conducere a Organizatiei Municipale si sper ca, alaturi de conducerea judeteana ce va fi validata pe 22 aprilie, vor reusi sa aduca PNL Braila la un scor mult mai bun decat cel obtinut anul trecut atat la alegerile locale cat si la cele parlamentare”.