Centrul de Comunicare Județean Brăila, despre primul tur al alegerilor prezidențiale: „Nu s-au înregistrat incidente deosebite din punctul de vedere al atribuțiilor MAI, privitoare la procesul de vot”

Centrul de Comunicare Județean Brăila transmite că pe parcursul votului pentru alegerile prezidențiale de ieri, 4 mai, nu s-au înregistrat incidente deosebite din punctul de vedere al atribuțiilor Ministerului Afacerilor Interne privitoare la procesul electoral.

În ziua votului 770 de polițiști, jandarmi și angajați de la alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne au fost în serviciu pentru a asigura climatul de siguranță publică,  protecția secțiilor de votare și verificarea sesizărilor de posibile incidente electorale.

Potrivit unui comunicat dat publicității, „pe parcursul procesului de votare au fost înregistrate 14 sesizări de posibile incidente electorale. Cele mai frecvente sesizări au fost despre comercializarea sau consumul de băuturi alcoolice în zona de protecție a secțiilor de vot – 7 cazuri. Trei sesizări care nu erau de competența structurilor MAI au fost transmise pentru soluționare către Autoritatea Electorală Permanentă (2 sesizări) și către Biroul Electoral Central (o sesizare)”.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns