CHIRIAC: A AJUNS LA BRĂILA APARATUL PCR REALTIME FOLOSIT PENTRU DEPISTAREA INFECȚIEI CU CORONAVIRUS, PRIMIT CA DONAȚIE DIN PARTEA AGRICOST BY ALDAHRA
Președintele CJ Brăila, Iulian Chiriac, anunță că a ajuns în Brăila primul aparat de testare pentru depistarea infecțiilor cu coronavirus.
Într-un comunicat dat publicității, Chiriac precizează: „Aparatul PCR REALTIME primit astăzi ca donație din partea Agricost by Aldahra, întregește investiția făcută de Consiliul Județean Brăila, prin Spitalul Județean de Urgență, în laboratorul de biologie moleculară, locul în care se vor face testele COVID-19. Săptămâna viitoare personalul medical va participa la o noua instruire și speram ca Direcția pentru Sănătate Publică și Comisia de Acreditare să urgenteze emiterea acreditării laboratorului, astfel încât să dăm drumul la testari în cel mai scurt timp. Aparatul a venit dotat cu 1.700 de teste, iar Spitalul Județean deja are semnat un Acord cadru pentru achiziționarea a înca 6.000 de teste. Se vor testa persoane conform metodologiei de supraveghere INSP actualizată la zi.
Transmit încă o dată mulțumiri către Agricost by Aldahra, cel mai mare producator agricol din România, pentru implicare și contribuție în lupta împotriva coronavirusului”.