CHIRIAC: ACUM SE POT FACE TESTE PENTRU COVID-19 ȘI LA BRĂILA. DĂM DRUMUL LA TESTĂRI ÎN CEL MAI SCURT TIMP
Președintele CJ Brăila, Iulian Chiriac, anunță că „ în cel mai scurt timp” se vor putea face și în județul nostru teste pentru depistarea infecției cu COVID-19.
Chiriac a precizat într-o postare făcută astăzi pe o rețea de socializare că aparatul ce va fi folosit în acest scop este cel donat Spitalului Județean de firma Agricost by Aldahra: „Acum se pot face teste pentru Covid-19 și la Brăila. Laboratorul de biologie moleculară din cadrul Spitalului Județean de Urgență Brăila a fost acreditat. Investiția făcută de Consiliul Județean Brăila a fost întregită de firma Agricost by Aldahra, care a donat aparatul PCR Real Time pentru testarea COVID-19. Personalul medical este pregătit, astfel că dăm drumul la testări în cel mai scurt timp.
Mulțumim Agricost by Aldahra pentru implicarea în lupta cu noul coronavirus”.
UPDATE: Reprezentanții CJ au precizat că deja au început să se facă testările pe aparatul amintit.