Chiriac: Alina Neacșu se poate înscrie în ce partid dorește. Înscrierea în PNL confirmă ceea ce bănuiam eu. Se transformă Spitalul Județean în câmp de bătălie politică

„Doamna doctor  Alina Neacșu se poate înscrie în ce partid dorește. Înscrierea în PNL confirmă ceea ce bănuiam eu de acum vreun an și ceva. E alegerea dânsei, o respectăm, nu avem niciun fel de problemă” – este comentariul președintelui CJ Brăila, Iulian Chiriac (PSD), cu privire la recenta adeziune depusă la PNL de fostul director medical al Spitalului Județean.

Întrebarea pe acest subiect a fost pusă în cadrul unei conferințe de presă, în contextul în care dr. Neacșu a participat recent la concursul pentru funcția de manager al Spitalului Județean, a pierdut în fața Deliei Râșnoveanu (PSD) și a contestat corectitudinea concursului.

Chiriac a comentat și cu privire la faptul că unii lideri liberali spun că Neacșu este un câștig pentru PNL, iar alții spun că, dimpotrivă, nu este deloc oportună primirea ei în partid: „Eu vă aduc aminte că și în mandatul trecut PNL a criticat în termeni duri  conducerea Spitalului Județean. Doamna doctor Neacșu a fost în echipa managerială numărul 2, ba chiar acum vreo doi ani de zile toată lumea spunea că dânsa conduce spitalul, că managerul stă undeva în umbră și dânsa a luat frâiele spitalului și conduce. Atunci nu era bună, acum este bună… Unii din PNL spună că e bună, alții spun că nu e bună. Asta încă o dată denotă haosul, brambureala, reglarea de conturi între găști… nu are nicio legătură cu agenda cetățeanului”.

În opinia șefului CJ Brăila, „Spitalul Județean nu trebuie să fie câmp de bătălie politică”, dar prin înscrierea Alinei Neacșu în PNL spitalul se transformă în câmp de bătălie politică.

Amintim că potrivit unor lideri liberali, la acest moment Alina Neacșu nu este membru PNL (așa cum a prezentat-o președintele PNL Brăila, Cătălin Boboc), dat fiind că adeziunea ei nu a fost discutată și aprobată în forurile de conducere ale organizației.