CHIRIAC: CORPUL B AL SPITALULUI JUDEȚEAN FUNCȚIONEAZĂ ACUM ÎN REGIM NORMAL. INTERNĂRILE SE FAC ÎNSĂ PONDERAT, FIINDCĂ LA NEVOIE, CORPUL B VA FI TRANSFORMAT DIN NOU ÎN SUPORT COVID

Președintele CJ Brăila, Iulian Chiriac, declară că la ora actuală Corpul B al Spitalului Județean a revenit la activitatea obișnuită și lucrurile funcționează normal, după ce în lunile trecute, acest corp a fost spital suport COVID-19.

Chiriac a declarat că mutarea secțiilor din Corpul A s-a făcut fără probleme, iar acum  spitalul este deschis pentru pacienții care nu au COVID-19 și care pot fi consultați în condiții mai bune decât în perioada anterioară  (când se înghesuiau toți la Corpul A) și eventual, pot fi internați: „Acum Corpul B este un spital «verde», ca să spun așa, funcționează foarte bine, ba chiar s-au început și anumite lucrări acolo, fiindcă le-am lăsat în urmă, cât a fost suport COVID. Sincer, eu m-aș bucura să rămânem în această situație liniară, pentru a nu mai transforma Corpul B în suport COVID și a rămâne corp «verde», pentru a prelua cazuistica de acolo și să continuăm și investițiile pe care ni le-am propus în anul acesta. Deci în momentul de față se lucrează la amenajarea spațiului pentru CT-ul și RMN-ul care vor deservi Corpul B și în special Secția de Oncologie, astfel încât pacienții care vin la Oncologie să nu mai fie transportați la Corpul A pentru un CT sau un RMN”.

În ceea ce privește internările la Corpul B, șeful CJ a precizat că acestea se fac totuși într-un regim ponderat, în ideea că dacă se întâmplă să crească brusc numărul cazurilor de COVID-19 la nivel de județ, Corpul B va redeveni suport COVID și este necesar să se poata acționa rapid în sensul de a externa toți bolnavii cronici din acest corp: „Domnii doctori hotărăsc pe cine internează și pe cine externează. Dar internările se fac mai ponderat, pentru a nu aglomera secțiile și Doamne ferește, dacă izbucnește ceva, să avem posibilitatea de a acționa urgent, ca să nu declanșăm alte probleme”.