CHIRIAC: CRED CĂ A FOST NEFERICITĂ DECIZIA MANAGERULUI SPITALULUI JUDEȚEAN DE A PLECA LA CONGRES. NU ȘTIAM CĂ E ATÂT DE IMPORTANT CA MANAGERUL SĂ FIE ÎN SPITAL. EU AM MARE ÎNCREDERE ÎN ECHIPA DE ACOLO
„Cred că a fost nefericită decizia managerului Râșnoveanu de a pleca la acel congres din Serbia, în contextul în care în momentul de față s-a ridicat gradul de alarmare cu privire la epidemia de coronavirus” – este declarația președintelui CJ Brăila, Iulian Chiriac.
Plecarea managerului Spitalului Județean Brăila, Delia Râșnoveanu, la un congres în Serbia a stârnit vii controverse în spațiul public, în contextul în care situația privind epidemia/ pandemia de coronavirus a devenit din ce în ce mai alarmantă, iar măsurile luate la nivel național și internațional au fost din ce în ce mai severe.
Râșnoveanu (PSD) a plecat la acel congres zilele trecute, cu acordul președintelui Chiriac (PSD), iar acesta spune, pe de o parte, că a considerat ca spitalul putea funcționa și fără manager câteva zile, fiindcă totul este bine organizat și există înlocuitor la conducere: „Nu știam că e atât de important ca managerul să fie acolo. Eu am mare încredere în echipa de la spital”. Pe de altă parte, după discuțiile care s-au iscat în spațiul public, șeful CJ admite că a fost, totuși, „o decizie nefericită”.
Primul care a acuzat plecarea managerului Spitalului Județean în concediu a fost prefectul Brailei, Cătălin Boboc, care i-a cerut public lui Chiriac să o recheme imediat la serviciu pe Râșnoveanu.
Mai apoi, președintele PNL Brăila, Alexandru Dănăilă, a criticat și el plecarea Deliei Râșnoveanu la congres și mai mult, a declarat ca „Spitalul Județean Brăila este nepregătit pentru lupta cu coronavirusul” și că la acest moment, unitatea amintită „nu deține suficiente măști, dezinfectant, mănuși și lenjerie de pat de unică folosință”.
Șeful județului s-a arătat indignat de informațiile pe care le-au aruncat în spațiul public Boboc și Dănailă, și spune că acestea sunt false și au doar un scop electoral. Chiriac a cerut demisia celor doi, acuzându-i că încearcă să speculeze în scop electoral niște teme foarte serioase, care îngrijorează populația.
„Eu am avut și o discuție personală cu domnul prefect, după ce și-a luat mandatul de prefect și i-am spus că ar fi bine să colaborăm, astfel încât să nu sufere absolut nimeni”, a spus seful CJ.
Chiriac a mai afirmat ca „este invitat la sedințele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) privind coronavirusul, dar nu este invitat la acele întâlniri unde se pot lua decizii foarte importante”.
În condițiile în care se simte dat deoparte de către prefect, președintele CJ (care este și vicepresedinte al CJSU) consideră că Boboc își asumă, implicit, toată răspunderea pentru ce se întâmplă în Brăila legat de coronavirus: „Își asumă lucrurile astea, este președintele CJSU, poate n-are nevoie de comunicarea cu mine sau să ne sfătuim în ceea ce privește această temă; e decizia dânsului. Eu nu am o ranchiună personală în ceea ce-l privește”.
Iulian Chiriac mai spune că în ciuda faptului că dinspre Guvern vin periodic solicitări ca autoritățile locale să acționeze cu maximă responsabilitate și să facă declarații ponderate, care să nu creeze panică în rândul populației, prefectul Boboc face exact invers.
Precizăm că managerul Spitalului Județean s-a întors din Serbia, după ce congresul respectiv a fost anulat din cauza pandemiei de coronavirus.