CHIRIAC: IN IANUARIE, IN SPITALUL JUDETEAN NU VOR LIPSI MEDICAMENTELE NECESARE TRATAMENTULUI DE URGENTA. DACA VA LIPSI ASPIRINA… O SA CUMPARAM ASPIRINE

Presedintele CJ Braila, Iulian Chiriac (PSD), admite ca in anul 2018 nu s-a reusit rezolvarea tuturor problemelor de la Spitalul Judetean, insa are de gand ca in acest an sa dea mai mare atentie acestei unitati medicale, “tinand cont ca e si o incarcatura mai mare, fiind una dintre intreprinderile foarte mari, cu foarte mult personal, 2000 de angajati”.

Mai concret, Chiriac spune ca “incercam sa punem mai mult accent si sa inchidem legal investitiile si sa investim in continuare in acel spital. Avem deja un castigator (al licitatiei – n.r.) si se realizeaza partea de solutie tehnica pentru a deschide Sectiile de Cardiologie si Pediatrie; cum avem pe masa solutia tehnica vom intra in partea de executie efectiva, in paralel si concomitent cu achizitia de moblier medical si nemedical si cu angajarea de personal, acolo unde mai trebuie, pe cele doua sectii.

Cand cele doua sectii vor fi functionale (in noul sediu – n.r.), Spitalul va fi degrevat de aceste sectii si vom incepe efectiv si partea de reabilitare a Corpului A. In momentul de fata este semnat contractul de reabilitare a tot ce inseamna centrale termice; este in executie si documentatia pentru tot ce inseamna partea de alimentare cu energie electrica – v-am mai spus, reteaua este din 1970 si vrem ca acel spital sa nu mai aiba niciun fel de probleme de functionalitate. Vom cere ajutorul Ministerului Sanatatii pentru achizitionarea de noi echipamente medicale, astfel incat medicii sa-si poata desfasura activitatea in conditii optime, iar pacientii sa beneficieze de cele mai bune servicii medicale.

Noua echipa (de conducere – n.r.) – pentru ca sunt foarte multi sefi de sectie vechi si noi -, impreuna, sefii de sectie si conducerea spitalului, impreuna cu mine, de ce nu, o sa aducem spitalul acolo unde trebuie: sa aline, nu sa creeze mai mult disconfort pacientilor care vin in el”.

Cat priveste problema legata de lipsa unor medicamente si materiale sanitare si de faptul ca in anul 2018 – si nu numai – pacientii  internati in Spitalul Judetean au fost trimisi uneori sa-si cumpere singuri astfel de produse, Chiriac sustine ca in luna ianuarie nu vor lipsi “medicamentele necesare tratamentului de urgenta”, dar el nu exclude posibilitatea sa mai lipseasca, pe ici, pe colo, medicamente banale, precum aspirina: “E rezolvata partea cu materiale sanitare si pentru luna ianuarie, s-au facut comenzile de medicamente si pentru luna ianuarie, asa ca din punct de vedere al tratamentului cred ca nu exista niciun fel de problema – al tratamentului de urgenta si medicamentelor necesare intr-un spital de urgenta; acum nu stiu, daca vorbim de aspirina… o fi nevoie si de aspirina… o sa cumparam si aspirina”.