CHIRIAC: CRED CĂ VIITORUL PREFECT AR TREBUI SĂ FIE MULT MAI TRANSPARENT ȘI SĂ COMUNICE MULT MAI BINE CU TOATE AUTORITĂȚILE LOCALE. FOSTUL PREFECT NE-A ȘUNTAT

Președintele CJ Brăila, Iulian Chiriac (PSD), speră ca viitorul prefect al Brăilei să dea dovadă de mai multă transparență și să colaboreze mai bine cu CJ, în contextul în care, spune el, fostul prefect, Cătălin Boboc, „l-a șuntat” când a fost vorba, spre exemplu, de hotărârile luate de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) în toată perioada crizei coronavirusului.

Chiriac este convins că din prima zi a mandatului de prefect, Boboc n-a avut alt interes decât să-și facă imagine în vederea alegerilor din acest an: „Nu cred că poți fi si jucător, și antrenor și spectator. Eu v-am spus din ianuarie intențiile unui om care nu a jucat decât pe un singur plan – scopul lui a fost interesul propriu și personal.

Cred că noul prefect ar trebui să fie mult mai transparent și să comunice mult mai bine cu toate autoritățile, pentru că eu vă spun, la toate ședințele CJSU mi se părea firesc și normal să aibă loc înainte o ședință cu factorii de decizie cei mai importanți – Poliția, Jandarmeria, Primăria, CJ – și în momentul în care luam o decizie, puteam să punem în opera planul sau hotărârea respectivă.

De multe ori am fost șuntat sau am fost ocoliți, ca să spunem așa, cu privire la anumite decizii și am fost puși în fața faptului împlinit.

Eu nu zic că legile statului nu trebuie respectate, dar până la urmă noi trebuie să vedem și situația actuală, reală, a județului și a municipiului și să luăm deciziile cele mai bune pentru brăileni”.