Chiriac, despre prefectul Ciocan: I-am explicat împărțirea sumelor pe localități. Am scris pe o hârtie; nu i-am desenat o schemă, dar i-am spus modul de calcul și am făcut și 2-3 exemple

„Colaborarea este una instituțională” – este modul în care a răspuns astăzi președintele CJ Brăila, Iulian Chiriac (PSD), când a fost întrebat cum este colaborarea sa cu prefectul Nicușor Ciocan (USR).

Întrebat dacă este mai bună decât colaborarea cu fostul prefect Cătălin Boboc, Chiriac a spus: „A, cu domnul Boboc a fost dezastru… S-a «fumat», ca să zic așa, colaborarea. Domnul Boboc atunci era într-o campanie electorală, eu am spus-o de cum a venit. Cu domnul prefect Ciocan avem o relație instituțională, cum e normal și firesc. Nu stăm la cafele”.

În condițiile în care pe surse, informațiile noastre sunt că la unele dintre ședințele oficiale cu șefii diverselor instituții din județ prefectul spune lucruri care îi lasă cu gura căscată pe cei prezenți și s-a întâmplat chiar să se plângă la aceștia că ziariștii au ceva cu el, l-am întrebat pe președintele CJ dacă din discuțiile sale de până acum cu prefectul are impresia că acesta știe despre ce este vorba în propoziție, în ceea ce privește administrația publică.

„A venit nou în politică, este nou în politică, e și normal să aibă astfel de… lucruri pe care trebuie să le pună la punct. Și în relația cu dvs, presa, am văzut că au fost câteva clinciuri referitor la modul de comunicare… Nu este treaba mea. Eu rămân la relația instituțională pe care trebuie să o am cu Instituția Prefectului”, a fost răspunsul.

Întrebat cum evaluează prestația de până acum a prefectului Ciocan, șeful CJ a spus: „Poate fi și mai bună. Și din punct de vedere al comunicării asupra subiectelor naționale, a unor subiecte care țin strict de Prefectură în ceea ce privește comunicarea.

N-aș vrea să fac comentarii. Îi las tot în cadrul coaliției să-și regleze conturile, că am văzut că au probleme cu prefectul subprefecții, că nu există comunicare… Nu e treaba mea.

Domnul prefect trebuie să fie mai atent cu partea de comunicare și cât mai transparent în ceea ce privește deciziile pe care le iau la Prefectură”.

Întrebat dacă din ce a văzut până acum i se pare că Nicușor Ciocan e un prefect slab, Chiriac a spus: „Am văzut că e destul de mare, de voinic”.

Întrebat dacă prefectul Boboc a fost un prefect slab, Chiriac a spus: „Dezastru!”.

La comentariile ziariștilor cu privire la faptul că este reținut în a face declarații cu privire la actualul prefect, șeful județului a spus că „poate domnul Ciocan a început acum foarte rău și spre sfârșitul mandatului va fi foarte bun”.

Iulian Chiriac a mai declarat că până acum a avut câteva întâlniri cu prefectul și i-a explicat cum stă treaba cu împărțirea sumelor pe localități, iar acesta a înțeles. Întrebat dacă i-a explicat sau i-a desenat, Chiriac a spus că „Am și scris pe o hârtie, schemă n-am desenat, dar i-am spus modul de calcul și cu calculatorul în față am făcut și 2-3 exemple”.